Fostul șef de la ITM Argeș a fost declarat de către Curtea de Apel București colaborator al Securității. Soluția a fost dată de instanța amintită pe 24 noiembrie, în dosarul deschis de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe numele lui Bațagoi la data de 18 mai 2015. În decizia judecătorilor se arată că „admite cererea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul Bățăgoi Constantin. Constată că pârâtul a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.11.2015”. Mai exact, fostul șef de la ITM, a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Bațagoi a făcut recurs la ICCJ
Constantin Bațagoi a declarat recurs la decizia magistraților de la Curtea de Apel București, astfel dosarul a ajuns în mâinile judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă în această perioadă cauza aflată în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior. (A.V.)
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp