Contre dure în Colegiul Prefectural! Primar: „La noi a fost gripă aviară, fără să fie!”

DISTRIBUIȚI
traseism_politic, ordonanta_dragnea, PSD_arges, primari_arges

Contre dure în Colegiul Prefectural între primarul de la Micești și directorul DSV Argeș! În contextul pestei porcine, Daniel Lupu a prezentat situația de la nivel național și a susținut că în Argeș nu s-a descoperit niciun caz.

În acel moment, Dumitru Voicu i-a reproșat directorului că în urmă cu câțiva ani s-a grăbit să dea ordinul ca zeci de găini să fie eutanasiate fără a avea gripă aviară.

„Noi am avut gripă aviară, fără să avem gripă aviară. Atunci m-ați amenințat că mă amendați dacă nu urmez ordinul dumneavoastră, deși în acel moment nu exista ordinul prefectului! Am fost nevoiți să stropim și să omorâm animaele chiar dacă nu a fost confirmat niciun caz!” i-a reproșat edilul de la Micești.

Ca replică, directorul DSV a început cu acuzații. „Dumneavoastră nu știți ce e ălă un focar! Vă aduceți aminte că după ce v-am spus că vă sancționez, v-ați conformat imediat?” a replicat Lupu.

În stilul în care ne-a obișnuit, Dumitru Voicu a avut ultimul cuvânt de spus replicându-i directorului Daniel Lupu: „Oricum nu au omorât toate găinile. Cum au aflat le-au ascuns! Știu eu bine!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here