Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Scandaluri, violențe, bulling, teamă, indisciplină, sunt doar câteva dintre cuvintele care descriu atmosfera care cuprinde tot mai des în ultimele luni Școala Gimnazială Nr.1 Micești. Motivul principal este potrivit unor părinți care ne-au contactat la redacție, indisciplina elevilor de etnie rromă care pun serioase probleme celorlalți elevi ai școlii. De regulă aceștia nici nu intră la ore, nu poartă uniformă, au părinți la muncă în străinătate și sunt greu de educat și de ținut în strună.
CITEȘTE ȘI: VĂSÎI ȘI SCARLAT – CONDAMNAȚI DEFINITIV ÎN DOSARUL PUBLITRANS! CÂȚI ANI VOR STA DUPĂ GRATII?
Miercuri, un elev de clasa I, de numai opt ani, ar fi fost lovit de un coleg mai mare, acuzând ulterior dureri de splină, fiind chiar suspect de ruptură de splină. Cazul nu este singular și chiar directoarea școlii, Mihaela Voicu, recunoaște că au fost depuse mai multe plângeri la Poliție pentru acte de violență în școală. La rândul său, Dumitru Tudosoiu, șeful ISJ Argeș, spune că a luat cunoștință de situație, ba chiar a cerut verificări urgente. Astfel, luni, o comisie de la ISJ va merge la școala din Micești pentru a încerca să găsească soluții la gravele probleme de violență.
„Nu putem să ne ducem copiii la școală de frică”
„Vă deranjez în calitate de părinte al unui elev din Scoala Generală Micești Nr 1, avem mari probleme cu elevii de etnie romă, în mai puțin de 2 luni au fost 3 cazuri de agresiune (lovire) cauzate de aceștia, cel mai recent având loc miercuri (03.05.2023). Un băiețel de clasa I a fost lovit cu brutalitate de un elev de etnie romă de clasa a V a in timpul programului scolar în incinta scolii. Acest copil este operat de urgență de ruptură de fiere cauzata de lovituri fiind internat se poate verifica. Nu putem sta cu mâine în sân și să ne fie frică să ne ducem copiii la școală din cauza directoarei, că nu poate controla elevii de etnie romă”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
