prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Copil de 10 ani ajuns în comă în excursia cu şcoala! Salvatorul- un medic în vacanță!

Copilul de 10 ani din Timiș, care a fost găsit inconştient într-un bazin de înot în timpul unei excursii cu clasa, este în comă la spital, la secţia de Terapie Intensivă, iar medicii luptă să-i salveze viaţa. Copilul se afla într-o excursie cu clasa la Oradea și a fost salvat în ultimul moment de un medic aflat în vacanţă.

Marius Jiroș, asistent medical la aquapark: „În momentul în care l-am văzut, l-am scos din apă cu o doamnă care era medic de urgență. Am intervenit cu masaj cardiac și tot ce ține de prim ajutor.”

Potrivit primelor informaţii, copilul de 10 ani ar fi suferit un stop cardiorespirator și a ajuns în comă la spital.

Hadrian Borcea, șef UPU SMURD: „Sunt foarte multe semne de întrebare referitoare la diagnostic, pentru că există deja foarte multe semne legate de posibile complicații la nivelul plămânilor, în care a pătruns apa caldă. Copilul a rămas un interval de timp sub apă și nu știm exact cât. Asta o să vedem în timp dacă poate să recupereze. Creierul poate rezista fără oxigen până la 3 minute, dar băiețelul ar fi stat sub apă între 5 și 10 minute.”

Medicii nu exclud posibilitatea ca băiatul să-şi fi pierdut cunoştinţa în bazin în urma unei căzături. Polițiștii au început o anchetă și vor vizualiza imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în bazin și, mai ales, câte minute a stat copilul sub apă.

Incidentul extrem de grav a avut loc la doar câteva minute după ce elevii, însoţiţi de profesori, au ajuns la aquapark-ul din Oradea, unde se aflau în excursie. La un moment dat, copilul de 10 ani a fost găsit inconştient în apă.

Învățătoare: „Am vrut să fie un moment plăcut și o amintire plăcută, pentru că sunt clasa a patra și am vrut să vadă și târgul de Crăciun. Unii dintre ei n-au fost niciodată. Ne-au făcut un instructaj pe care l-am respectat.”

Mario a fost scos din apă de un medic rezident aflat în vacanță, iar resuscitarea a continuat cu ajutorul asistentului medical al complexului balnear.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs