Cornul Vânătorului, reinventat de soții Văsîi

115
cornul_vanatorului_pitesti, vasai, iliescu, brenciu

Cu siguranță vă amintiți sâmbetele și duminicile petrecute cu mici și bere la Cornul Vânătorului, dacă nu părinții dumneavoastră își amintesc cu siguranță. Este un loc simbol pentru orașul nostru și nu numai, dar și un loc plin de amintiri pentru mulți dintre noi, dar și pentru soții Văsîi, acesta fiind principalul motiv pentru care s-au hotărât să-l cumpere. În doar câteva luni, totul s-a schimbat radical la Cornul Vânătorului, noi zicem că în bine, doar că nu trebuie să ne credeți pe cuvânt, faceți o vizită și vă convingeți la fața locului dacă vă place sau nu.

Liviu Iliescu vine des în vizită, curios să vadă schimbările

Soții Carmen și Gheorghe Văsîi, cu afaceri în mai toate domeniile, nu știau absolut nimic despre cum se administrează o cârciumă. Au învățat din mers și recunosc că i-au ajutat foarte mult și angajații care sunt ca și parte din familie. ”Am păstrat toți angajații vechi, dar am mai adus și alții. Ei știau cu ce se mănâncă treaba asta și ne-au ajutat foarte mult. La fiecare petrecere organizată îmi spuneau aduceți muzicanții ăia, pentru că eu nu mă pricep. I-am ascultat de fiecare dată și bine am făcut”, ne-a spus Carmen Văsîi. Și sfaturile au fost mai mult decât binevenite, dacă stăm să ne gândim că la fiecare petrecere la Cornul Vânătorului a venit puhoi de lume, iar caietul de evenimente este plin până anul viitor. Printre cei care vin destul de des în vizită la restaurantul din mijlocul pădurii se numără și fostul patron Liviu Iliescu, cu care soții Văsîi sunt prieteni. Iliescu este foarte curios să vadă modernizările și mereu întreabă ce mai e nou. 

Seria concertelor deschisă de Horia Brenciu

Aspectul sălilor de la Cornu nu mai are nimic în comun cu aspectul de acum ceva timp. Schimbarea este radicală și a început de la toalete care acum arată impecabil și s-a terminat la schimbarea decorului, a mobilierului și a chiar a pardoselii. Totul a fost reinventat și gândit pentru nevoia fiecărui client. Sunt săli create pentru 30 de persoane dar și săli pentru sute de persoane. La Cornul Vânătorului urmează să se țină și diverse concerte ale unor artiști renumiți pe meleagurile autohtone, iar cel care dă startul este Horia Brenciu care va susține un recital vineri în grădina restaurantului, eveniment la care sunt așteptate peste 600 de persoane.