
Până astăzi, 6 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 95.014 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
40.307 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 12.228 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.150 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 3.893 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.În intervalul 05.09.2020 (10:00) – 06.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (24 bărbaţi şi 19 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Timiş, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 13 decese la categoria de peste 80 de ani.
40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.287. Dintre acestea, 474 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.938.491 de teste. Dintre acestea 14.871 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.021 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.850 la cerere.
Pe teritoriul României, 9.675 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.922 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 35.130 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 45 de persoane.
La ultima raportare oficială, până sâmbătă, pe 5 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 93.864 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
