COVID-19. Aproape 100 de cazuri noi înregistrate în 24 ore!

Argeșul rămâne unul dintre cele mai afectate județe de COVID-19! În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 95 de noi cazuri de infectări cu noul coronavirus, totalul persoanelor diagnosticate ajungând la 3607.

La nivel național, au fost confirmate 55.241 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

28.006 pacienți au fost declarați vindecați și 5.136 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.232 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 712 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, 32 fiind din Argeș.

Până astăzi, 2480 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Distribuie prietenilor

În intervalul 03.08.2020 (10:00) – 04.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (31 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 48 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.771. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 436 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.268.899 de teste. Dintre acestea 20.581 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.033 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.548 la cerere.

Pe teritoriul României, 5.322 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.561 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.863 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 177 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 973 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.268 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.