COVID-19: Dosar de fals în declarații pentru un argeșean

Un argeșean este acuzat că la revenirea în țară a oferit informații eronate reprezentanților DSP privind domiciliul său și locul unde va sta în izolare. Pe 17 iunie, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul de fals în declarații.

Distribuie prietenilor

„În esență, s-a reținut faptul că la data de 10. 06.2020, cu ocazia trecerii punctului de frontier și revenirii în țară, în contextul măsurilor dispuse pentru punerea în aplicare a (…) HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, o persoană a declarat necorespunzător adevărului, în fața reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, faptul că se va autoizola la adresa de domiciliu din jud. Argeș, însă ulterior nu s-a deplasat la această adresă și nici nu a comunicat o altă adresă de autoizolare, activitatea putând fi făcută pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă”, se arată în comunicatul de presă emis de Parchetul Judecătoriei Pitești.