COVID 19 la Înmatriculări! Examinările auto ar putea fi suspendate în Argeș!

Unul dintre examinatorii Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Argeș a fost joi depistat pozitiv COVID 19, după ce marți a fost la serviciu, inclusiv pe traseu cu mai mulți candidați înscriși la examenul pentru obținerea permisului auto. 

Miercuri, ce-i drept a stat acasă pentru că avea simptome, dar în ziua următoare testul i-a ieșit pozitiv. Alți trei angajați ai aceluiași serviciu sunt acasă cu manifestări diferite de răceală. Din informațiile pe care le avem, aceștia din urmă nu au, încă, un rezultat în urma efectuării unui test pentru COVID 19.

Panica și teama au pus stăpânire pe angajații acestui Serviciu care se tem pentru sănătatea lor, dar și a sutelor de cetățeni care le trec, zilnic, pragul pentru susținerea examenului auto (proba scrisă), dar și pentru înmatriculare, înscriere mașini sau alte operațiuni specifice.

Distribuie prietenilor

Se pare că DSP Argeș ar fi demarat o anchetă epidemiologică în instituție, însă nu se știu mai multe amănunte. De asemenea, conducerea unității nu ar fi dispus, încă, o dezinfecție totală, așa cum sunt procedurile în astfel de situații.

Activitatea cu publicul ar putea fi suspendată

Prefectul Emanuel Soare a confirmat, parțial, situația pe grupul de comunicare al Prefecturii. „Legat de permise, astăzi s-a prelevat proba pentru un angajat, nu avem, încă, rezultatul testului. Se investighează, deja, dacă persoanele examinate sunt, sau nu, contacți direcți”.

Nota redacției:  Din informațiile pe care le avem, pe surse, există de joi un angajat confirmat pozitiv, unul dintre cei mai cunoscuți examinatori din județ. Această informație, coroborată cu cea venită din partea Instituției Prefectului ne face să suspectăm că, până la închiderea serviciului de Înmatriculări Auto nu mai e decât un pas. Dacă această activitate ar putea fi continuată online, o alta, la fel de importantă ar putea fi suspendată, așa cum s-a întâmplat în mai multe locuri din țară. Vorbim despre suspendarea temporară a examinărilor în vederea obținerii permisului de conducere.