Covid 19 – Singurul deces din Argeș, o femeie de 90 ani!

De când a început pandemia și până în prezent, în județul Argeș s-a înregistrat un singur deces al unei persoane infectate cu virusul COVID-19. În prezent sunt diagnosticate pozitiv 57 de persoane și vindecate 6. A scăzut și numărul celor aflați în izolare și în carantină.

Femeia decedată a avut 90 de ani și boli cronice. Era dintr-o comună din Muscel. Pentru că nu s-au respectat regulile legate de înmormântare mai multe persoane au intrat în izolare.

Distribuie prietenilor

Focarul a izbucnit pentru prima dată la Godeni, în urmă cu o lună după ce o femeie s-a plimbat între locul de muncă, casă și prieteni fără să știe niciun moment că este infectată cu coronavirus.

În prezent focarul s-a mutat la spitalul municipal Câmpulung după ce mai multe cadre medicale au fost diagnosticate pozitiv. Autoritățile sunt convinse că în scurt timp și aceste focare din zona Muscel vor dispărea pentru că cetățenii au fost forțați cu ajutorul oamenilor legii să respecte regulile impuse de ordonanțele militare.