Cresc salariile primarilor şi viceprimarilor. Află de când!

DISTRIBUIȚI

Camera Deputaților a adoptat OUG9/2017, cea prin care se măresc salariile primarilor, viceprimarilor, președinților de Consilii Județene și consilierilor județeni cu 30%. „Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Adrian Solomon, scrie agerpres.ro. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că a susţinut majorarea salariilor primarilor, iar această măsură nu grevează în niciun fel bugetul de stat, pentru că aceste majorări de salarii se fac din bugetele locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here