ULTIMĂ
ORĂ

Crimă din răzbunare în Argeș! Un tânăr a ucis criminalul bunicului său!

Răzbunarea l-a făcut pe un tânăr de 21 de ani să îi ia viața unui vecin noaptea trecută în comuna Vedea. O nouă crimă odioasă jguduie județul Argeș după ce seara trecută un bărbat a fost omorât cu sânge rece de nepotul celui pe care cu zece ani în urmă i-a luat viața. Potrivit unor surse judiciare, conflictul dintre cei doi ar dura de mai bine de zece ani, de când victima s-ar fi certat într-o zi cu bunicul criminalului, iar într-un moment de furie l-ar fi omorât pentru o bucată de pământ. Pentru tânăr nu a contat că bărbatul a fost închis șapte ani pentru fapta sa sau că l-a bătut în repetate rânduri, iar aseară și-a dus la bun sfârșit jurământul că îi va lua viața.

Găsit fără suflare cu capul zdrobit în fața casei

În cursul serii de ieri, o femeie din comuna Vedea și-a văzut vecinul întins în fața casei. Inițial, aceasta a crezut că ar fi adormit după ce ar fi băut fără măsură, dar când a văzut că nu răspunde când este strigat, s-a apropiat și a făcut descoperirea macabră: bătrânul zăcea fără suflare. Aceasta a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat criminaliștii și polițiștii, unde au constatat că omul a fost omorât în bătaie.

După primele discuții, principalul suspect a fost nepotul unui băiat al căui bunic a fost omorât de ictimă în urmă cu un deceniu. Potrivit surselor judiciare, între bărbatul ucis și tânăr ar mai fi existat conflicte, de cele mai multe ori acestea sfârșindu-se cu bătăi violente. Chiar dacă cei doi au ajuns în instanță pentru scandaluri, victima l-a iertat pe cel care avea să-i devină călău.

Numai că, în cursul zilei de ieri, tânărul a venit de la București și s-ar fi luat din nou la ceartă cu bătrânul. Nu se știe exact când s-a petrecut, dar se pare că la un moment dat criminalul l-ar fi lovit în cap pe bărbat lăsându-l fără viață într-o clipă. În momentul în care a conștientizat ce a făcut, s-a urcat în mașină și s-a întors în Capitală.

Adus la audieri din București

Fiind principalul suspect în cazul crimei, tânărul bucureștean a fost ridicat de polițiștii bucureșteni și adus la audieri la Pitești. Acesta a fost audiat încă de la miezul nopții, dar până în momentul de față nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva acestuia, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se ia o decizie. Între timp, oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.