Criminalul care și-a omorât prietenul de pahar cu un făcăleț – trimis în judecată!

Criminalul care și-a omorât prietenul de pahar cu un făcăleț a fost trimis în judecată! Magistrații de la Tribunalul Argeș au decis începerea procesului împotriva lui Victor R. Care în luna ianuarie, după ce a consumat o cantitate de alcool considerabilă s-a luat la ceartă cu unul dintre bărbații pe care îi invitase în casă, iar ulterior l-a omorât cu un făcăleț și cu scaunul.

Vă reamintim că în 13 ianuarie ianuarie, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, zăcea mort, în casa unui prieten după ce fusese bătut. La audieri, bărbatul de 65 de ani a susţinut că amicul său are leziuni din cauză că s-a zbătut, în timp ce îi era rău.

Doi dintre bărbați veniseră să cumpere țuică, însă planurile s-au schimbat brusc și aceștia au hotărât să o servească pe loc.

Cei trei s-au îmbătat și s-au luat la ceartă, totul degenerând în bătaie. Victor Rusalim l-a bătut pe Gheorghe Toader cu un făcăleț și cu un scaun până l-a omorât, iar celălalt bărbat a fost atât de beat că nu a văzut agresiunea.

După ce a văzut că victima nu mai mişcă, agresorul a sunat la 112 şi a anunţat că prietenului său i s-a făcut rău. Dar, anterior, a tras de cadavru în drum, ca să spună că acesta a fost victima unui accident!

Cei de la echipajul Serviciului de Ambulanţă au constatat că bărbatul este decedat şi are urme de leziuni. Inițial, Victor R.nu a recunoscut că l-a lovit pe prietenul lui de pahar. Întrebat cum de s-a învineţit atât de tare bărbatul mort, Rusalim a motivat că s-a zbătut tare în timp ce i se făcuse rău.

Fratele celui acuzat de crimă a declarat că fratele său îl amenințase și pe el că îl omoară și a povestit întreaga întâmplare polițiștilor.

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.