Cele mai bune patru cluburi de handbal feminin din Europa s-au reunit la Budapesta, pentru un prim Final4 al Ligii Campionilor din istoria EHF. Până în acest moment, formatul Final4 era dedicat exclusiv băieţilor. Singura româncă ce va încerca să obţină calificarea în finala de mâine (duminică, 4 mai) este Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, când juca sub culorile Oltchimului din Râmnicu Vâlcea. Împreună cu echipa ei actuală, Buducnost Podgoriţa (Muntenegru), Neagu va încerca să treacă în semifinală de macedonencele de la Vardar Skopje. Dacă va trece de Vardar, Cristina Georgiana Neagu, 25 de ani, va juca, pentru a doua oară, o finală de Ligă a Campionilor. Meciul se va disputa astăzi (sâmbătă, 3 mai), cu începere de la ora 18.30 şi va fi transmis în direct de Digisport 2. Tot astăzi, o altă româncă va păşi pe terenul din Papp Laszlo Sportarena din Budapesta. Este vorba despre argeşeanca Diana Carmen Florescu, cea care va arbitra, alături de colega ei Anamaria Stoia, prima semifinală din cadrul primului Final4 feminin din istoria EHF, cea dintre formaţia gazdă Gyor şi danezele de la Midtjylland. Partida va începe la ora 16.00 şi va fi transmisă în direct tot la Digisport 2.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp