Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Marius Croitoru, antrenorul FC Argeș stă cu demisia pe masă după multiplele nemulțumiri și reproșuri venite din partea suporterilor și a conducerii clubului din Trivale. Printre ultimii care au cerut ca tehnicianul să plece de pe banca tehnică a fost Viorel Tudose, principalului sponsor al echipei (patronul Getica 95). Potrivit unor surse din interiorul clubului, într-o recentă ședință Tudose a declarat categoric că își va retrage orice finanțare către FC Argeș dacă Marius Croitoru nu își depune de urgență demisia. Până la aducerea unui nou antrenor, propunerea, potrivit acelorași surse este ca Dragoș Radu, fost jucător și antrenor al ab-violeților să îi ia locul lui Croitoru.
CITEȘTE ȘI: SCAUNUL LUI CROITORU SE CLATINĂ! „AȘA SE ÎNTÂMPLĂ CÂND ALEGI TRANSFERURILE DIN VÂRFUL PATULUI!”
FC Argeș trece printr-o perioadă extrem de dificilă de la venirea lui Marius Croitoru în luna octombrie în poziția de antrenor. Alb-violeții nu au mai câștigat niciun meci de pe data de 7 decembrie, când au reușit să îi învingă pe cei de la Universitatea Craiova, înregistrând 13 meciuri fără victorie. Așadar 13 este clar cu ghinion pentru Croitoru, care pare să își fi pierdut orice sprijin și are o singură variantă, cea de a-și da demisia, motiv de bucurie pentru fanii echipei lui Dobrin.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp