„Cu drag, Van Gogh” și „,România neîmblânzită” filmele acestui weekend  de la Cinematograful „București”

Sâmbătă, 30 martie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă  „București” va fi proiectat filmul „Cu drag, Van Gogh” (titlul original: „Loving Vincent”). Regia este semnată de Hugh Welchman și Dorota Kobiela, în rolurile principale fiind Saoirse Ronan, Douglas Booth, Jerome Flynn, Helen McCrory și Robert Gulaczyk.

„Loving Vincent” prezintă viaţa şi moartea controversată a lui Vincent van Gogh printr-o animaţie desprinsă din picturile lui şi populată cu personajele desenate de el. Intriga prinde viaţă prin interviuri cu personaje apropiate de Vincent şi prin reconstruirea dramatică a unor evenimente care au dus la moartea pictorului.

Prețul unui bilet la „Cu drag, Van Gogh” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 31 martie 2019, de la ora 18.00, difuzăm filmul românesc ,,România neîmblânzită”. Regia îi aparține lui Tom Barton-Humphreys; naratori ai documentarului: Victor Rebengiuc, Irina Rimes și Mark Strong.

În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent. Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ va dezvălui toate aceste povești incredibile.

Prețul unui bilet la „România neîmbânzită” este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.