Radu Perianu a încercat până în ultima clipa să rămână președinte al PNL Pitești. A făcut judetul în lung și în lat, a încercat să convingă primarii să îl susțină, dar până la urmă s-au ajuns la rezultatul care se lăsa așteptat de prea multă vreme.
Perianu a venit la ședința BPJ al PNL Argeș cu o scrisoare semnată de mai multi primari liberali, dar nu a fost luată în seamă. Raul făcut organizației în ultimul an și jumătate și-a spus cuvântul, iar Perianu a ajuns, din nou, istorie.
Mai mult, Perianu a încercat să îl de-a jos pe președintele PNL Argeș organizând in mediul online diverse campanii de denigrare.
Un alt reproș a fost că Perianu a încercat să îngroape organizația prin faptul că nu a organizat OSV-uri, chiar daca acesta a fost primul lucru pe care trebuia să îl facă.
Demiterea lui Perianu era de așteptat, liberalii argeșeni luând în calcul aceasta variantă de mai bine de jumătate de an.