prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Cum a avut loc accidentulul dintre cele două autobuze Publitrans! Anunțul oficial al Poliției!

Un gest imprudent al unui dintre șoferii Publitrans se putea lăsa cu urmări mult mai grave! Din primele informații, se pare că șoferul autobuzului electric care cobora de pe Bulevardul Eroilor ar fi ignorat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un alt autobuz care circula către Prundu în intersecția de la Muzeu.

Cei doi conducători auto au suferit mai multe leziuni în urma evenimentului și au fost preluați de echipajele SMURD sosite la fața locului și au fost transportați la spital. Din fericire, cei șase pasageri au scăpat nevătămați. În urma accidentului a fost dechis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Pitești, care conducea un autobuz pe bld. Eroilor din Municipiul Pitești, la intersecția cu str. Armand Călinescu și cu str. Egalității, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul pătrunderii în intersecție pe fondul nerespectării semnificației semaforului electric, având culoarea roșie în funcțiune, a intrat în coliziune cu un alt autobuz, condus de un bărbat de 55 de ani, din Cocu, care se deplasa pe str. Armand Călinescu (direcția centru spre cartier Prundu).

În urma coliziunii cei doi conducători auto au suferit leziuni, și au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc” potrivit IPJ Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs