Cum a vrut Bratu să-l mazilească pe Gardin din învăţământ

DISTRIBUIȚI

În urmă cu aproximativ trei ani, Gabriel Bratu nu s-a mulţumit doar cu faptul că a preluat conducerea ISJ Argeş, ci a a făcut tot ce i-a stat în putinţă să scape de persoanele incomode, şi în mod special de Florin Gardin. Acesta spune că Bratu a mers până într-acolo, încât a decis să desfiinţeze 32 de posturi de psihologi din judeţ, printre care şi cel al lui. Asta în condiţiile în care, nici atunci şi nici acum, învăţământul din România nu se poate lăuda cu suficiente posturi de psihologi în şcoli.

„A desfiinţat 32 de posturi de psihologi, printre care şi al meu”
Florin Gardin, şeful învăţământului argeşean spune că, în anul 2010, când Bratu a venit la conducerea ISJ Argeş a făcut tot ce i-a stat în putinţă şi a demis mai mulţi directori şi inspectori şcolari. Însă nu aşa orişicum, ci strict pe cei care îl incomodau.
Florin Gardin a plecat din fruntea ISJ chiar cu un an înainte  de a i se termina mandatul de inspector şcolar general, funcţie pe care, spune el, o obţinuse prin concurs. A decis să se întoarcă pe postul de profesor psiholog, însă totodată a luat decizia de a acţiona în instanţă Inspectoratul Şcolar, asta pentru că fusese demis cu un an înaintea expirării mandatului. De aici s-ar putea spune că au început toate problemele pentru Gardin.  Potrivit legii un post de psiholog se înfiinţează la 800 de copii, însă cert este că iar în Argeş nu erau suficienţi psihologi în şcoli. Cu toate acestea la momentul acela Bratu a luat decizia de a  mai rade de pe hârtie nu mai puţin de  32 de posturi de psihologi din judeţ. Asta pentu că, Bratu s-a supărat foarte tare pe Gardin şi făcea tot posibilul să-l elimine din sistem. Ca să nu bată la ochi, i-a acordat lui, şi altor cinci inspectori, calificativul nesatisfăcător, crezând că astfel rezolvă problema. Gardin a luat decizia de a face o sesizare pe care a trimis-o tuturor organelor de stat abilitate, însă a primit un răspuns sec: „ Bratu nu a încălcat legea”.

„ Dacă nu făceam sesizare, Bratu mă elimina din sistem”
Fiind convins că s-a comis o nedreptate, Florin Gardin a trimis sesizarea şi la comisarul european pentru învăţământ, Andrulla Vasiliou, de unde nu a primit niciun răspuns. Cert este că după această sesizare, în trei zile lucrurile s-au rezolvat. Gardin împreună cu ceilalţi inspectori, au fost chemaţi la ISJ, unde li s-a spus că s-au găsit soluţii, li s-a schimbat calificativul de la nesatisfăcător la foarte bine, modificându-se totodată şi procesul verbal din registrul Consiliului de Administraţie. Totodată Bratu a decis să unească două şcoli pentru un psiholog, soluţie pe care Florin Gardin o susţinea de ceva vreme. „ Este foarte clar că a fost o răzbunare la mijloc. Bratu a venit la conducerea ISJ şi a făcut tot posibilul să scape de mine. La un moment dat chiar mi-a spus că mi-a acordat calificativul nesatisfăcător pentru că am avut curajul să dau în judecată inspectoratul. Însă, după discuţii aprinse, a recunoscut că a greşit şi mi-a schimbat calificativul. Dar nu s-a oprit aici, a încercat iarăşi să scape de mine prin luarea deciziei de a reduce acele posturi de psihologi, printre care şi al meu. Cert este că după sesizările făcute, Bratu a găsit o soluţie, şi anume să unească două şcoli pentru un post de psiholog. Dacă nu aveam inspiraţia să fac acea sesizare în numele tuturor la comisarul european pentru învăţământ, sunt convins că Bratu nu ar fi găsit niciodată această soluţie”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here