
Un câmpulungean are de plătit 1.000 lei pentru o bere din cauză că a ieșit din casă, deși se afla în carantină, și a fost prins de jandarmi. În cursul zilei de ieri, bărbatul, recemt întors din Austria, a primit vizita militarilor care l-au informat că timp de 14 zile nu are voie să iasă din casă, dar, din câte se pare, supărat că trebuie să stea izolat, câmpulungeanul s-a pus pe băut. După ce a terminat toate licorile, a plecat la magazine să își facă aprovizionarea. Numai că… ghinion! A fost prins de jandarmi și s-a ales cu o amendă de 1.000 lei.
„În cursul zilei de ieri, jandarmii argeșeni din cadrul Detașamentului 7 Jandarmi Câmpulung au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, aceasta fiind impusă ca urmare a sosirii din Austria în data de 26 septembrie. La momentul verificării, bărbatul se afla la adresa declarată, unde jandarmii au luat legătura cu acesta și i-au pus în vedere prevederile legale. La scurt timp, bărbatul a fost găsit pe stradă, în apropierea domiciliului și se afla în stare de ebrietate. Pentru fapta sa, câmpulungeanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei, iar situația a fost comunicată D.S.P. Argeș pentru impunerea măsurilor suplimentare” transmite IJJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp