Cum își numără Avrămescu de la PNL, voturile pentru Primăria Pitești

Tiberiu Avrămescu este consilier local din partea PNL Argeș și, totodată, profesor universitar. Cu toate că nu prea s-a afirmat până acum nici ca politician, nici ca și consilier, lui Avrămescu i s-a năzărit să candideze la Primăria Pitești. Și asta pentru că, așa după cum spune chiar el, „are tot ce îi trebuie ca să câștige”. Concret, Tiberiu Avrămescu nu știe nici el pe ce atuu-ri s-ar putea baza însă, așa după cum a vorbit la conferința de presă de săptămâna trecută a PNL Argeș în cadrul căreia și-a anunțat candidatura, pare că singurul său model este viceprimarul PSD Cornel Ionică! Și vă explicăm imediat de ce…

 

Proiectele lui Ionică, însușite de Avrămescu

 

Ei bine, profesorul universitar Tiberiu Avrămescu a declarat săptămâna trecută că este singurul dintre cei patru candidați ai PNL Argeș la Primăria Pitești care vine în fața alegătorilor cu un program. Este un program intitulat „Pentru piteșteni” prin care Avrămescu își expune motivele pentru care trebuie să fie votat. Iar lista începe cu un parc industrial în Pitești, adică fix un proiect despre care viceprimarul Cornel Ionică vorbește de vreo trei săptămâni destul de des. Și asta pentru că Primăria Pitești deja deține terenul necesar în zona CET Sud. Revenind însă la Avrămescu, dumnealui a arătat că habar nu are ce implicică un astfel de parc industrial deoarece întrebat fiind despre locația unde dorește să îl facă, în cazul în care va ajunge primar, dar și pe ce suprafață se va întinde, răspunsul a fost cel al unui copil de grădiniță. Adică locația va fi unde pe lângă Pitești iar suprafața de câțiva zeci de metri. 

 

Numărul de voturi = număr de studenți promovați

 

Mergem mai departe și ajungem la voturile pe care se bazează Tiberiu Avrămescu pentru a ajunge primar al orașului Pitești. Ce-i drept, omul arecunoscut că nu prea se bucură de notorietate în rândul piteștenilor dar, având în spate cam 16 ani de carieră în învîățământ, tot i-au trecut prin mână vreo 20.000 de studenți. Și, după cum spune el, majoritatea erau din pitești. Din păcate însă pentru domnul profesor, pe o parte dintre aceșia i-a lăsat restanțieri, iar la restul apare o problemă pe care chiar candidatul nostru a identificat-o. Aceea că un număr de 16.000 sau chiar 18.000 de foști studenți nu asociază numele profesorului Avrămnescu cu cel al candidatului Avrămescu. Așa că domnului în cauză i-or mai rămâne un număr de vreo 2.000 de voturi, cu indulgență. 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.