De curând, actrița de comedie Stela Popescu a scos la iveală un album foto păstrat de foarte mulți ani cu mare grijă. Aici se regăsesc poze din tinerețea artistei, printre care se numără și cele realizate în perioada anilor 1980-1986 când Stela Popescu era arbitrul echipei de fotbal a artiștilor, echipă compusă din marii actori ai vremii care, în mare parte, astăzi nu se mai află printre noi. Și pentru că artista a pătruns destul de profund în lumea sportului, a avut marea șansă de al cunoaște chiar pe Nicolae Dobrin pe care, nu numai că l-a văzut jucând, dar a și participat, alături de el, la diferite întruniri. Iată însă ce spune chiar Stela Popescu despre acea perioadă: ”Între 1980 și 1986 am fost arbitru la echipa artiștilor, ca să-i zic așa. În toată țara, pe diferite stadioane, aveau loc meciuri între artiști și fotbaliști mai în vârstă, iar după terminarea meciului se ținea și un spectacol de varietăți. A fost o perioadă foarte frumoasă. Se vindeau bilete și reușeam să umplem stadioanele. Era o modalitate de a face bani atât pentru Casa de Cultură, stadioane și sportivi, cât și pentru noi, artiștii. Tot atunci l-am cunoscut și pe Nicolae Dobrin… Era senzațional! Se juca cu cei de pe teren precum o panteră. Îi dribla și păcălea într-un mod senzațional. Ca o pisică cu șoarecii era cu actorii. Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că nu oricine poate fi fotbalist, e nevoie de talent și de har pentru meseria asta” a povestit Stela Popescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp