Cum vede ALDE Europa tinerilor noştri și ce a făcut pentru ei!

Politicile de tineret, educaționale și culturale reprezintă, cu siguranță, cheia de boltă a unei UE mai puternice și solidare. De aceea, ALDE consideră că astăzi, mai mult ca niciodată, este nevoie de eforturi concertate din partea tuturor actorilor politici și instituționali pentru a sprijini o serie de proiecte ambițioase pentru o strategie europeană care să consolideze rolul central al tinerilor în agenda europeană ce va fi adoptată după alegerile europarlamentare din mai 2019.

Doi argeșeni vor reprezenta ALDE Argeș pe lista pentru Parlamentul European – deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte al partidului și secretarul de stat Robert Tudorache. Sunt oameni tineri, oameni care au promovat la rândul lor tineri și care cred că entuziasmul și energia celor aflați la început de drum vor împinge România înainte.

#Ce își dorește ALDE pentru tineri?

Visul tău e important pentru ALDE, aşa ca vrem ca porţile oricărei universităţi europene să-ţi fie deschise. Pentru că vrem ca programul Erasmus să devină accesibil pentru cât mai mulţi studenţi români, ne vom lupta să-i fie alocate mai multe fonduri. Europarlamentarii ALDE își mai propun:

-să consolideze identitatea tinerilor români în Europa;

-mobilitatea sporită și schimburile inter-universitate ale tinerilor europeni;

-stabilirea unei rețele de universități europene care să faciliteze și să permită accesul rapid al tinerilor la programele universitate;

-recunoașterea diplomelor cu dublă specializare pentru studenți și dezvoltarea de programe Erasmus și pentru tinerii artiști cu scopul de a consolida patrimoniul cultural divers al UE;

-continuarea implementării de acțiuni și proiecte care să dezvolte o strategie bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții (lifelong leaning) și pe inovarea în domeniul educației și al formării profesionale;

-la nivel național, politicile educaționale, de tineret, cultură și sport trebuie să se bazeze în continuare pe cele două programe europene de succes, Erasmus+ și Programul Marie Skłodowska-Curie;

-adoptarea de noi programe complementare pe lângă cele tradiționale care se află sub umbrela Erasmus (Tineret în Acțiune (TiA), Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programele de învățare pe tot parcursul vieții);

-sprijinirea universităților în a găsi parteneri noi în domeniul forței de muncă și din societatea civilă, stimulând astfel noi forme de cooperare.

#Ce a făcut ALDE pentru tineri

Alături de PSD, ALDE a avut un rol activ în conceperea și implementarea programelor de integrare a tinerilor pe piața muncii:

*Programul de Stagiatură și Programul de Ucenicie – angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună.

*Angajaţii firmelor de IT din România cu studii superioare şi care desfăşoară activităţi în domeniu beneficiază de scutire de impozit pe venit din data de 1 februarie 2018.

*De la 1 februarie 2018 a fost extinsă scutirea de impozit pe venit şi pentru programatorii studenți. Măsura a fost deja aplicată pentru aproximativ 15.000 de programatori.

*Prin programul Start-Up Nation s-au semnat iniţial 8.444 contracte, un număr de 8.100 contracte fiind în derulare;

Comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), publicat de SC EURO MEDIA TREND SRL, M.F.C. 41190002

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.