O tânără de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a produs un accident în această dimeață. Din primele informații, se pare că șoferița ar fi pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit din plin un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, mașina condusă de tânără a fost cuprinsă de flăcări. De asemenea, șoferița a suferit leziuni grave și a fost preluată de un echipaj medical care i-a acordat primele îngrijri medicale și a fost transportată la spital.
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
“În această dimineață, 30 septembrie a.c., în jurul orei, 06.00, poliția a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe bulevardul Socola, din municipiul Iași a avut loc un accident rutier. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că o tânără, de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care a pătruns pe sens opus, intrând în coliziune cu un vehicul condus de un bărbat, de 45 de ani. În urma impactului, o persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul de 45 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultând faptul că nu consumase băuturi alcoolice.
Tânăra de 19 ani nu a putut fi testată din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp