Piteştenii sunt din nou campioni la aeromodelism. După ce au câştigat toate concursurile la nivel naţional, de data aceasta, juniorii antrenaţi de Marian Popescu, multiplu campion mondial, s-au întors şi din Polonia cu titlul mondial, apărându-şi astfel trofeul cucerit şi anul trecut. Săptămâna trecută, în perioada 14-16 septembrie au avut loc, în Polonia, trei etape de Cupă Mondială la aeromodele, planoare, clasa F1E. Au participat trei sportivi piteşteni: Marian Popescu – antrenor, Zorin Văleanu şi Petruţ Ghiţă – juniori.
Zorin Văleanu l-a învins în finală pe un polonez
Rezultatele deosebite ale lui Zorin Văleanu au făcut ca trofeul suprem pe anul 2012 să rămână la Piteşti, după ce în 2011 Cupa Mondială fusese câştigată de Andrei Anca. Primul concurs organizat de Ucraina, Friendship Cup, s-a desfăşurat în localitatea Toszec de lângă Glivice, unde Marian Popescu a câştigat la seniori, iar Zorin Văleanu a venit pe locul doi la juniori. Zorin s-a clasat pe locul doi şi la Toszec Cup, dar a triumfat la Governors Cup – Raciborz, unde l-a întrecut pe localnicul Konrad, principalul contracandidat la câştigarea trofeului. „A fost o competiţie deosebit de interesantă şi palpitantă, deoarece a contat ultima lansare din competiţie a ultimului concurent, care a fost Zorin şi care, cu un zbor maxim l-a întrecut pe polonez. La acest concurs, Petruţ Ghiţă, aflat la prima lui participare internaţională la această clasă, s-a clasat pe locul trei”, ne-a povestit Marian Popescu.
Pauză competiţională până în 2013
Aşadar, cu un loc I în Italia, un loc I la Turda (50 participanţi) şi un loc I în Polonia, Zorin Văleanu câştigă Cupa Mondială la F1E pe anul 2012 indiferent de ce se va mai întâmpla la etapele din Serbia şi Franţa, datorită punctelor de bonificaţie acordate. „A fost ultimul concurs internaţional al anului 2012 la care am participat. Au mai rămas două etape de Cupa României la Ploieşti F1A-F1E şi la Tecuci, Maxindoor, după care intrăm într-o pauză competiţională până în februarie 2013”, ne-a spus Marian Popescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp