Curtea de Apel Piteşti a decis! Decizie definitivă în dosarul primarului de la Bradu!

DISTRIBUIȚI
stroe primaria bradu

Primarul comunei Bradu a fost achitat de magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti. Dănuţ Stroe a fost acuzat de dare de mită, după ce tatăl unui consilier local a făcut un denunţ. Este pentru a doua oară când edilul este achitat de către instant, asta după ce în luna februarie, judecătorii de la Tribunalul Argeş au decis că este nevinovat.

Magistraţii de la Curtea de Apel Piteşti au respins contestaţiile depuse de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi ai Federaţiei Comisariatul pentru Societatea civilă FCSC – Inspectoratul Judeţean Argeş.

“Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 76 din data de 15 Februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3881/109/2016, intimat – inculpat fiind STROE DĂNUŢ TRANDAFIR. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de Federaţia Comisariatul pentru Societatea civilă FCSC – Inspectoratul Judeţean Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe. Conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanta Federaţia Comisariatul pentru Societatea civilă FCSC – Inspectoratul Judeţean Argeş, la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 octombrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie” se arată în decizia magistraţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here