Cutremurător! Mihai Leu a lăsat mesaje pentru familie și cei dragi! Preotul le-a citit la înmormântare!
Lacrimi, tăcere și un respect profund au învăluit astăzi Hunedoara, unde sute de persoane s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Mihai Leu, fostul campion mondial la box, trecut la cele veșnice la vârsta de 57 de ani. Ceremonia de înmormântare a început la ora 12:00, cu intonarea Imnului Național, în semn de onoare pentru unul dintre cei mai iubiți sportivi ai României. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți condus de episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor.
Citește și: Breaking! Oamenii lui Umbrărescu pleacă de pe șantierul autostrăzii! Anunț de ultimă oră!
Momentul cel mai sfâșietor a fost însă citirea mesajelor lăsate de Mihai Leu pentru familie și prieteni. Preotul, cu vocea tremurândă, a dat glas cuvintelor scrise de fostul sportiv înainte de moarte. Dincolo de durerea fizică și suferința bolii, Leu a găsit puterea să-și ia rămas-bun într-un mod profund și emoționant.
„Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi”, i-a transmis soției sale, cuvinte care au făcut ca întreaga sală să izbucnească în lacrimi. Rude, prieteni, colegi și oameni simpli au fost profund marcați de declarațiile încărcate de dragoste și recunoștință ale celui care a fost nu doar un campion în ring, ci și un om de o noblețe rară.
În sala de la intrarea în Casa de Cultură din Hunedoara, trupul neînsuflețit al lui Mihai Leu a fost vegheat de cei apropiați. Printre cei prezenți s-au numărat primarul municipiului, Dan Bobouțanu, oficiali locali și județeni, foști colegi din lumea sportului, dar și oameni simpli care l-au iubit pentru tot ce a reprezentat.
Mesajele lăsate de Mihai Leu pentru cei dragi:
Pentru fiul său, Marco: Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești!
Pentru soția sa, Anna: Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie. Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi.
Pentru tatăl său: Tata, să fii tare!
Pentru fratele său: Ar fi trebuit sa-ți spun mai des că te iubesc.
Pentru rude și prieteni: Să nu fiți triști, vă iubesc nespus și sunt mulțumit că ați făcut parte din viața mea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp