Dacian Cioloș, tot mai singur – Oana Bogdan, ‘forța motrice’ din PLUS, și-a dat DEMISIA

DISTRIBUIȚI

Oana Bogdan și-a dat demisia din PLUS, explicând într-o scrisoare adresată membrilor Consiliului Național PLUS că dorește să fie prezentă în Bruxelles, acolo unde conduce un birou de arhitectură, potrivit unui comunicat emis de formațiunea politică. Aceasta a fost membru în Biroul Național PLUS.

“Oana Bogdan, membru în Biroul Național PLUS, și-a dat demisia din partid. După cum chiar ea a explicat într-o scrisoare adresată membrilor Consiliului Național, demisia ține de nevoia de a fi mult mai prezența la Bruxelles, unde Oana conduce un birou de arhitectură de succes. Ultimii trei ani, dedicați României, au ținut-o departe de conducerea firmei pe care a înființat-o. Faptul că, astăzi, Oana a ales să se implice mai mult în proiecte care țin de arhitectură nu înseamnă că ea a abandonat sau a întors spatele PLUS. Dimpotrivă. Oana și PLUS se vor regăsi cât de curând in proiectul de reînnoire a Europei”, arată un comunicat emis, miercuri, de PLUS.

În presă a apărut, în luna martie, o afirmație a Oanei Bogdan referitoare la renunţarea benevolă la proprietate și la viața de cuplu în favoarea traiului în grup.

Ulterior, formațiunea condusă de fostul premier Dacian Cioloș a transmis că ”proprietatea privată este de neatins”.