Dan Manu s-a molipsit de „sindromul divinității”

DISTRIBUIȚI
dan manu

Dan Manu s-a făcut cunoscut ca omul care a promis transparență și susținere, dar, după ce s-a văzut în „tronul” de președinte a dat-o la întors și încearcă de fiecare data să fie cu nasul pe sus. Relația cu mass media lipsește cu desăvârșire, reușind chiar documente pubșlice să le arunce în categoria Top Secret. Nu este chiar un lucru nou că CJ Argeș a devenit un Pentagon mai mic, unde, fiecare hârtiuță este atent monitorizată, iar, informațiile sunt trecute la domeniul clasificat. Ok, dar, după susținerea avută de majoritatea primarilor pesediști, acum, a dat-o la întors și cu ei luând o atitudine demnă de un faraon, care, se aștepta ca toată lumea să facă plecăciuni în fața sa. Majoritatea edililor vin cu problem, ba la biroul lui Manu, ba la Colegiul Prefectural unde încearcă să îl înduplice pe „noul Dumnezeu de Argeș” să îi bage un pic în seamă și să îi asculte de micile dorințe pe care le au. Dar, nu! Dan Manu îi privește de pe tronul faraonic și trece cu vederea absolut orice rugăminte, îngânând din când în când „Om vedea” sau nici măcăr nu îi bagă în seamă și schimbă subiectul. Astfel, primarii au început să vorbească pe la colțuri, la o țigare sau pe la diverse întâlniri ca Manu să plece de pe piedestalul pe care l-au pus și să îl aducă pe vicepreședintele Ion Mînzînă în fruntea Consiliului Județean Argeș, astfel încât, să nu mai existe „sindromul divinității”.

*Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here