Dănuț Bica: ”Niciodată în istoria ultimilor 28 de ani, incompetența unei guvernări nu ne-a costat atât de mult”

DISTRIBUIȚI
bebelusi_infectati, arges, PNL, bica
Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica consideră că prin votul pe care îl vor acorda moțiunii de cenzură ”Demiterea Guvernului DragneaDăncilă, o urgență națională!”, inițiată de senatori și deputați aparținând Partidului Național Liberal și altor partide politice din opoziție, toți parlamentarii, indiferent din ce partid fac parte, vor fi supuși unui examen de conștiință, având ocazia să-și demonstreze prin fapte responsabilitatea și respectul față de cetățenii care le-au acordat încrederea și i-au mandatat să-i reprezinte în unica autoritate legiuitoare a României:
            „Niciodată în istoria ultimilor 28 de ani, incompetența unei guvernări nu ne-a costat atât de mult și acesta reprezintă principalul motiv pentru care actualii ocupanți ai Palatului Victoria trebuie să părăsească puterea! După un an și șase luni cu echipele de guvernare PSD-ALDE și după numai șase luni cu doamna Viorica Dăncilă în rolul de Prim-ministru, dezechilibrele din economie au atins cote alarmante, care ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva am ajuns deja pe marginea prăpastiei și ar trebui să ne așteptăm la tot ceea ce este mai rău în viitorul apropiat! Cursul leu/euro a atins nivelul istoric record de 4,6695, determinând scumpirea produselor aduse din import și creșterea ratelor bancare ale celor care au credite în euro. Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor în lei cu dobândă variabilă, a ajuns vineri la 3,09%, cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani, producând creșteri masive ale ratelor. Inflația, adică ritmul de creștere al prețurilor produselor de consum, a ajuns la 5,41%, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. Benzina și motorina costă cu peste 1 leu în plus pe fiecare litru, legumele sunt mai scumpe cu peste 13%, iar prețul fructelor a crescut cu peste 18%. Anumite medicamente, indispensabile mai ales pensionarilor, fie s-au scumpit, fie au dispărut cu totul din farmacii. De asemenea, bugetul public a fost făcut praf și pulbere și arată de parcă am fi în plină criză economică: avem cel mai mic ritm de încasări din resurse fiscale din ultimii 10 ani, cheltuielile aproape că s-au dublat, iar pensionarii și angajații din sectorul de stat se tem că banii pentru pensii și salarii nu vor ajunge până la finalul anului. Exporturile din economia românescă gâfâie, în vreme ce mai mult de jumătate din alimentele de pe mesele românilor provin din import. Investițiile private sunt tot mai mici în ultima perioadă, sectorul construcțiilor a avut o scădere dramatică, iar investitorii străini așteaptă să vină la conducerea țării un executiv care să nu mai modifice codul fiscal în fiecare ședință de guvern. Din păcate, în prezent încrederea tuturor în economia românească a atins minime istorice.
            Un alt motiv pentru care consider că demiterea celui de-al treilea Guvern PSD-ALDE reprezintă o urgență națională se susține pe faptul că echipa Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă a ratat, din nou, folosirea oportunității creșterii economice și a absorbției fondurilor europene pentru a moderniza România și a realiza o creștere reală a nivelului de trai al cetățenilor. Niciun proiect nou de investiții nu a fost demarat sub actuala guvernare. Cum poți să dai crezare celor care spun că economia ”duduie”, atâta vreme cât, din anul 2012 și până astăzi, nu s-a început construcția niciunui kilometru nou de autostradă, toate proiectele importante de infrastructură au fost blocate, șantierele demarate au devenit un fel de ruine, un număr foarte mare de școli vor începe și la toamnă cursurile fără a beneficia de dotări la nivelul vremurilor actuale, iar cele mai multe spitale vor funcționa în aceleași condiții mizere! Veniturile pensionarilor nu s-au majorat, ci dimpotrivă, au fost erodate de creșterea prețurilor. Aproape două milioane de contracte de muncă din economia privată nu au fost modificate ca urmare a transferului contribuțiilor de la angajator la angajat și, în consecință, tot atâția salariați au astăzi câștiguri mai mici decât anul trecut.
            Sunt și domenii în care s-au înregistrat creșteri, ce-i drept, sub guvernările domnului Dragnea! Datoria publică a României a crescut cu peste 40 miliarde de lei de la alegerile parlamentare din 2016 și până astăzi! Au crescut, de asemenea, pensiile speciale și privilegiile unor demnitari și ale unor categorii de slujbași ai statului, care au demonstrat că reprezintă instrumente utile pentru guvernanți! Asta este realitatea! Sub guvernele lui Liviu Dragnea s-au adâncit inechitățile și injusteția socială, deși în campania electorală și în programele de guvernare lupii moraliști de la PSD și ALDE s-au jurat că le vor elimina!”
            Deputatul Dănuţ Bica face un apel la parlamentarii de la toate partidele, dar în mod special la senatorii și deputații aparținând PSD și ALDE care au fost aleși în județul Argeș, să voteze pentru moțiunea de cenzură și să scape astfel România de Guvernul toxic Dragnea-Dăncilă:
            ,,Bila albă în urna albă și bila neagră în urna neagră va însemna un vot pentru România și pentru români! Va însemna, totodată, un vot împotriva celui care crede că el este de fapt România: Liviu Nicolae Dragnea! Fac apel la toți parlamentarii, solicitându-le să dea dovadă de responsabilitate și respect față de poporul român, față de soarta acestei țări și să o elibereze pe doamna Dăncilă din funcția de Prim-ministru, pentru care a dovedit din plin că este total nepotrivită. Cu toții am jurat, atunci când am fost învestiți, că ne vom îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor! Prin urmare, oricare parlamentar, de la orice partid politic, este dator față de țară și popor, nu față de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă! Dând un vot favorabil acestei moțiuni vom da o șansă României ca să aibă un Guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor și nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ! Numai așa vom scăpa România de a treia guvernare păguboasă impusă de Liviu Dragnea. Din acest motiv, îi îndemn pe colegii mei, parlamentarii coaliției aflate la putere, ca, înainte de vot, să meargă pe stradă și să discute cu cetățenii, cerându-le părerea pe această temă. Vor constata astfel că decizia de a vota moțiunea va fi mult mai ușor de luat!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here