De 8 martie, doamnele intră gratuit la Filarmonica Piteşti

Ca un semn al preţuirii femeii, la iniţiativa primarului Cornel Ionică, doamnele şi domnişoarele care participă  joi, 8 martie, la concertul simfonic susţinut de Filarmonica Piteşti, au intrare gratuită, în limita locurilor disponibile. Orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijorul Tiberiu Oprea şi soliştii Răzvan Hamza (vioară) şi Florin Mitrea (violoncel) vor interpreta Johannes Brahms – Dublu concert pentru vioară, violoncel și orchestră în la minor, op.102. În partea a doua, publicul va audia Felix Mendelssohn-Bartholdy – Suita din Visul unei nopţi de vară, op. 61.

Născut în România, violonistul Răzvan Hamza a absolvit Universitatea de Muzică din Aachen și Universitatea „Johannes Gutenberg” din Mainz. A  urmat cursuri de măiestrie, desăvârşindu-şi studiile muzicale printr-o bursă la Universitatea din Indiana (SUA).  Este laureatul concursurilor de vioară din mai multe ţări europene. A fost solist al orchestrelor din Köln, Dusseldorf, Essen, Bonn. Din 2002 este concertmaestru al Filarmonicii de Stat din din Kassel.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, violoncelistul Florin Mitrea a întreprins turnee, în afara României, în Spania, Italia, Germania, Japonia, repurtând succes şi câştigând premii importante. Are înregistrări la radio atât în recitalurile camerale, cât şi în concertele simfonice. Solist instrumentist, Florin Mitrea este şef partidă la Orchestra Naţională Radio Bucureşti.

Tiberiu Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.