O tânără de 18 ani și-a pus capăt zilelor după ce ani la rând a fost abuzată de tatăl vitreg. Drama fetei a început în urmă cu patru ani, când bărbatul a profitat de inocența copilei și a convins-o să întrețină relații sexuale, iar din câte se pare, pe parcursul anilor, acesta ar fi și născut un copil din această relație nefirească.
CITEȘTE ȘI: Schimbări majore pe A1 Pitești-Sibiu! Decizie de ultim moment! Ce se întâmplă este incredibil!
În urmă cu câteva zile, fata a decis să își încheie socotelile cu viața în urma unui conflict cu bărbatul. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit de bărbat și de mama ei după ce s-a spânzurat în locuință, moment în care au fost alertate autoritățile.
Înainte de sosiserea oamenilor legii, bărbatul i-ar fi ascuns telefonul copilei pentru a ascunde abuzurile, dar, la audieri s-a încurcat în declarații ceea ce a dus la suspiciunile anchetatorilor.
Mai exact, bărbatul a încercat să-i conducă pe anchetatori pe o pistă falsă spunându-le că fata s-ar fi certat în acea seară cu un băiat de care era apropiată, lucru ce a determinat-o să-și pună capăt zilelor. Într-un final, le-a mărturisit anchetatorilor că a abuzat-o sexual pe copilă încă de când fata avea 14 ani.
„Tatăl vitreg al tinerei, în perioada 2020 – 2024 ar fi întreţinut relaţii sexuale cu acesta”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, IPJ Prahova. Ca ororile să fie complete, mama fetei ştia de relaţie. Mai mult, adolescenta ar avea un copil de un an şi trei luni cu agresorul. „Singură nu-şi lua viaţa”, spune Cristina Tudorache, mama fetei, convinsă că a fost ucisă „din gelozie”.
Mărturia mamei fetei care s-a sinucis
„Fata vorbea afară pe canapea. I-a spus să o lase în pace, că nu mai vrea să fie cu el. Eu n-am crezut lumea, toată lumea îmi zicea mereu, mereu, uite, uite, că îi vedea peste tot. L-am intrebat eu. E adevărat că tu şi cu Andreea aţi umblat împreună? Sunteţi împreună? Şi a recunoscut. A zis că da”, adaugă Cristina Tudorache, mama fetei.
„El trăia şi cu maică-sa şi cu ea. Lumea după aici i-a mai spus ei, dar ea a zis să o lăsăm în pace că nu crede aşa ceva”, povesteşte o vecină. „Mereu coborau amândoi, se duceau la magazin, se duceau în oraş. Mereu se auzea ceartă acolo în casă la ei, în curte. În ziua repectivă, tatăl fetei a coborât în jos foarte agitat, speriat şi nervos”, adaugă alte localnice.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Este cercetat pentru act sexual cu un minor şi cel mai probabil şi pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Până la această oră reprezentanţii DGASPC Prahova nu au putut fi contactaţi pentru a explica ce se va întâmpla cu bebeluşul fetei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp