prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Decizie de ultim moment în dosarul primarului Georgescu!

Georgescu Ion, primarul suspendat al orașului Mioveni, va rămâne și în următoarele 30 zile în arest la domiciliu, au decis magistrații Tribunalului Argeș în urmă cu puțin timp. În acestă perioadă, edilul are o serie de obligații, printre care să nu părăsească imobilul unde își ispășește măsura preventivă fără acordul instanței și să nu ia legătura cu martorii din dosar. În schimb, judecătorii i-au permis ca în data de 2 martie, timp de trei ore, să își viziteze părinții în localitatea argeșeană Oarja. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 48 ore de la comunicare.

CITEȘTE ȘI: LOTUL 5 BASCOV – CURTEA DE ARGEȘ AL A1 VA FI DESCHIS CURÂND! DETALII PRIVIND FINALIZAREA LUCRĂRILOR!

„În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 4 şi 6 C.proc.pen.: Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă inculpatul GI, urmând ca, pe durata măsurii preventive, inculpatul să respecte în continuare următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în ——, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să nu comunice cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor – Dan, Iacobescu Alexandru Emil, Nicolae Sînziana – Nicoleta, sau cu membrii familiei acestora. Atrage atenţia inculpatului Georgescu Ion asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 C.proc.pen. potrivit cărora în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. 6 şi 6 ind. 1 C.proc.pen.: Acordă inculpatului permisiunea să părăsească la data de 02.03.2024, în intervalul orar 10:00-13:00, imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu, pentru a se deplasa la adresa din —- jud. Argeş, la domiciliul părinţilor săi, Georgescu Dumitra şi Georgescu Marin. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 13.03.2024 ora 09:30. În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21.02.2024, ora 11:45” se arată în decizia instanței.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs