Decizie incredibilă în dosarul consilierului Manu! Fiul mortului trebuie să plătească reparațiile mașinii care i-a accidentat tatăl!

 

Decizie uimitoare a instanței argeșene! Judecătoria Pitești l-a achitat pe șeful SML Argeș, consilierul județean Dan Manu, în dosarul de ucidere din culpă. Judecătorul a decis că medicul Dan Manu nu se face vinovat de moartea lui Gheorghe Martinescu, bărbatul care în anul 2011 a fost acroșat cu oglinda de automobilul condus de șeful SML. Reamintim că victima, în urma loviturii, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, iar după zece zile de spitalizare la București, a decedat. În timp ce Dan Manu este bucuros că a fost achitat în acest dosar de ucidere din culpă, Cosmin Martinescu, fiul victimei, susține că este o decizie nedreaptă și că va face apel. „Este foarte curios cum primul judecător de caz l-a găsit vinovat de moartea tatălui meu, iar cel de al doilea nu. Noi am atacat în instanță decizia procurorului de netrimitere în judecată iar la acel moment, judecătorul l-a găsit vinovat și chiar a avut o motivare consistentă. Așa a ajuns dosarul în instanță… Sunt curios cum de al doilea judecător l-a achitat! Aștept și eu motivarea iar apoi o să mă sfătuiesc cu avocatul…”.

 

Cosmin Martinescu trebuie să achite suma de 7.000 lei

 

Partea ridicolă pentru familia victimei abia acum urmează… Conform legii, Cosmin Martinescu trebuie să suporte cheltuielile de reparații ale mașinii avariată în urma accidentului. Practic, odată cu achitarea lui Manu, pretențiile financiare (daunele morale și materiale) cerute de familia victimei, au fost anulate. În schimb, așa cum prevede legislația, victima (în cazul nostru fiul lui Gheorghe Martinescu) trebuie să achite daunele mașinii. „Eu va trebui să-i plătesc lui suma de 7.000 lei, pentru că la atât au fost evaluate oglinda și aripa de la automobilul lui. Vă dați seama? Eu trebuie să plătesc acum reparațiile mașinii care mi-a omorât tatăl!” a declarat Cosmin Martinescu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.