DECIZIE în instanță: Cristi Minculescu, prima victorie în războiul pe numele IRIS

DISTRIBUIȚI
trupa_iris, concert, pitesti, minculescu, turneu_national

Cu privire la numele IRIS există o dispută între fostul toboșar al formației, Nelu Dumitrescu, pe de o parte, și solistul Cristi Minculescu împreună cu ceilalți doi membri ai formației, Valter Popa și Doruleț Borobeică, pe de altă parte. Minculescu și colegii săi au obținut o primă victorie în instanță împotriva lui Dumitrescu.

„Față de această dispută, Cristi Minculescu și ceilalți doi colegi de trupă au avut încă de la început o atitudine (elegant) rezervată, considerând nepotrivit să facă declarații asupra unor aspecte care sunt de competența forurilor judecătorești. Și tocmai pentru că instanța a fost investită să decidă în mod legal și profesionist asupra conflictului dintre părți, cei trei membri ai trupei au ales să nu accepte provocarea fostului lor coleg de trupă, toboșarul Ioan Dumitrescu, și să nu răspundă ieșirilor în presă ale acestuia părtinitoare, pe alocuri trunchiate și fals emoționale. Prima decizie judecătoareasă nu a întârziat să apară, iar Tribunalul București a decis recent în favoarea lui Cristi Minculescu și a celorlalți doi colegi de trupă, în cadrul unui litigiu având ca obiect o procedură urgentă”, anunță Societatea Civilă de Avocați Milcev Burbea.

Mai exact, prin hotărârea din 19 ianuarie 2018, Tribunalul București a respins cererea formulată de către Nelu Dumitrescu prin care acesta a solicitat interzicerea folosirii mărcii IRIS de către ceilalți membri ai trupei, solistul Cristi Minculescu, chitaristul Valter Popa și basistul Doru Borobeică.

Soluția este executorie, adică, în termeni mai puțin juridici, instanța a confirmat posibilitatea folosirii cu titlu legal a mărcii IRIS de către Cristi Minculescu, Valter Popa și Doruleț Borobeică.

„S-a demonstrat astfel încă o dată lipsa de substanță a declarațiilor făcute atât de vehement de către fostul toboșar al trupei, Nelu Dumitrescu, cu privire la calitatea sa de „unic deținător al mărcii IRIS”. Cei trei speră ca soluția instanței să tempereze ieșirile în media și declarațiile nenecesare făcute constant de către fostul coleg de trupă Nelu Dumitrescu și, de asemenea, se asteaptă la soluționarea de o manieră în spiritul dreptății a fondului conflictului, care ar trebui să se finalizeze cu anularea mărcii IRIS înregistrată cu rea-credință de către fostul toboșar al formației”, mai precizează avocatul care îi reprezintă pe Cristi Minculescu și colegii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here