Declarația șocantă a unei actrițe celebre: „Voi muri în cinci ani”

DISTRIBUIȚI

Actrița Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul din serialul Beverly Hills 90210, a făcut un anunț șocant. Bolnavă de cancer, vedeta a spus că va muri peste cinci ani și i-a tranmis soțului ei să profite de fiecare secundă pe care o petrec împreună.

„I-am spus: Trebuie să te bucuri de fiecare secundă pe care o ai alături de mine, pentru că voi muri în cinci ani, iar el a izbucnit în lacrimi”, a declarat actrița, într-un interviu pentru Entertainment Tonight.

Shannen Doherty, diagnosticată cu cancer la sân la începutul anului 2015, a rememorat momentul în care i-a dat soțului ei, Kurt Iswarienko, teribila veste. „Eram în mașină, cu mama mea, când m-a sunat doctorul și mi-a spus. Am vrut să aștept până îl văd (pe soț – n.r.), dar nu am mai putut. Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat”. Când a ajuns acasă, Iswarienko o aștepta, a luat-o în brațe și i-a spus că vor trece împreună peste acest moment.