Declarațiile patronilor din clubul Colectiv: Ce le-au spus procurorilor

11
incendiu_in_club, arsi_de_vii, colectiv, tragedie_capitala

ȘTIRIPESURSE.RO  prezintă, în exclusivitate în online, referatul procurorilor din cazul incendiului de la clubul Colectiv.

Mai jos vă oferim declarațiile date de cei 3 acționari ai clubului în fața procurorilor.

”Inculpatul Anastasescu George-Alin a dat următoarele declaraţii în calitate de suspect şi inculpat: „Sunt administrator al societăţii SC Colectiv Club SRL, împreună cu Cătălin Gancea Paul şi Mincu Costin. Noi am preluat spaţiul de la SC Salsa, la momentul respectiv fiind 2 administratori, eu şi Mincu Costin. Îmbunătăţirile pe care le-am adus la clădire au fost aplicarea buretelui antifonant în spaţiul interior şi tavanul fals din lemn. Ca modificări structurale a fost scurtat barul cu 2 metri pe o parte. În anul 2014, Gancea Paul Cătălin a devenit la rândul lui asociat cu noi. Noi, toţi cei 3 acţionari am preluat spaţiul unde funcţionează Colectiv de la fabrica Pionierul.

 

 

Existau 3 modalităţi de lucru, prima dintre ele, în care evenimentul era integral organizat de noi, cea de-a doua variantă în care închiriam spaţiul, dar mai puţin barul, iar cea de-a treia variantă era să închiriem integral spaţiul şi barul inclusiv. Contractul era încheiat ca o garanţie să ne asigurăm consumul în bar. A doua variantă a fost folosită şi în seara de 30.10.2015.

 

Materialele pe care le-am folosit la renovare, respectiv buretele care a fost aplicat pe stâlpii de susţinere şi pe tavan, ştiam de la constructor că era ignifugant. La momentul respectiv, din discuţia pe care am avut-o cu constructorul, am vrut să alegem alt burete. Scopul buretului era asigurarea unei acustici corecte în sală. Nu ne-a interesat preţul atunci când am ales buretele. Aceste amenajări au avut loc în anul 2013, august. Concerte au avut loc în mod frecvent în club. Programul era de obicei vineri şi sâmbătă, dar uneori se modifica şi joi şi duminică, în funcţie de programul turneelor etc.

Referitor la spectacolul din data de 30.10.2015, a fost închiriat localul cu excepţia barului, care a rămas în administrarea noastră. Costul biletelor de intrare nu este decizia noastră. Noi aveam 2 praguri contractuale, respectiv, dacă veneau sub 200 de persoane se plătea o chirie de 1000 de euro, dacă veneau între 250-400 de persoane se plăteau 500 de euro, iar dacă veneau peste 400 de persoane nu se plătea chiria.

Eu am discutat cu Mincu Costin la telefon despre concertul din data de 30.10.2015, şi despre pragurile pe care să le impunem. În funcţie de trupă, pragurile pot fi mai permisive. În mod concret, eu nu am purtat discuţii cu formaţia până la momentul semnării contractului, când am vorbit cu 2 membrii ai formaţiei, respectiv cu Mişu şi Alex. Pragurile au fost stabilite de mine şi Mincu Costin telefonic, referitor la formaţia GOODBYE TO GRAVITY. Practic, cu cât mai multe persoane vin la spectacol, cu atât chiria este mai mică. Justificarea este că, cu cât mai multe persoane vin la un concert, cu atât creşte consumaţia barului. Efectiv, creşte şansa de a face profit prin vânzarea de băuturi de la bar. Garanţia sau chiria reprezintă profitul minim, care asigura acoperirea cheltuielilor. Renovarea s-a făcut în etape, prima dată fiind antifonat tavanul, după care au fost antifonate şi coloanele din faţa scenei. Nu există un contract cu o firmă care a făcut amenajarea, pentru materialele care au fost folosite la stâlpii fiind cumpărate în regie proprie. Materialul de pe tavan era plat, iar cel de pe coloane era piramidal. Factura de achiziţionare a buretelui de antifonare se află în contabilitatea firmei MUSIC HALL.

Numărul maxim de persoane pe care noi l-am cuantificat a fost de 800 de persoane, densitatea fiind de 3 persoane pe metru pătrat conform unor studii de pe internet. Nu ştiu dacă se referă la spaţiu închis sau deschis. Spaţiul respectiv avea din construcţie o ieşire care este funcţională, şi încă o ieşire care corespundea cu clubul Salsa. Ieşirea către Salsa este blocată, fiind închisă. Nu îmi aduc aminte cum era închisă uşa dinspre Salsa, pe partea noastră fiind montată staţii de amplificare. Nu ştiu cu ce era închisă uşa. Uşa a fost închisă în anul 2013, de la momentul la care noi am preluat clubul. Aparatura pe care noi am pus-o era până la nivelul genunchiului. În incinta clubului se fuma. Aerisirea se făcea prin intermediul a 4 ventilatoare, 2 de inducţie şi 2 de extracţie. Şi la toaletă era aerisire. Ferestre nu erau prevăzute în club, doar la uşa de acces erau geamuri. În vara anului 2015, s-au făcut activităţi de curăţire a buretelui antifonant, iar noi am închiriat de pe OLX un aspirator pentru a face curat. Nu ştiu ce substanţă a fost folosită, presupun că a folosit apă şi şampon. A fost curăţat şi tavanul. Buretele de pe coloane nu a fost spălat niciodată pentru că riscam să-l deteriorăm.

Ştiam de dinainte de eveniment că intrarea la concertul din data de 30.10.2015 va fi liberă. Nu ştiam că vor fi folosite efecte pirotehnice. Am aflat despre folosirea de artificii ulterior de pe facebook. Nu s-au mai folosit altădată artificii în incinta clubului. Cu o săptămână înainte, Gancea Cătălin a refuzat un al client care voia să folosească artificii. Ştiu că în anul 2014, a fost folosit foc la un eveniment şi au fost deteriorate bunuri din interior, a fost afumat un proiector, iar de atunci s-a stabilit regula să nu se mai folosească.

 

Întrebare: Care a fost modul în care v-aţi asigurat că părţile contractante respectă contractul şi împrejurările de desfăşurare a concertului?

 

Răspuns: Înţelegerea a fost făcută cu Mincu Costin, iar de artificii am aflat după semnarea contractului. Am aflat acest lucru de la un angajat, Stanciu Viorel, iar eu i-am spus să nu folosească artificii în interior. Erau mai multe persoane de faţă, menţionate în declaraţia iniţială. La o oră după ce am aflat, am intrat în club am strigat cine este desemnat cu artificiile, iar la mine a venit un specialist pirotehnist, care mi-a spus că artificiile ard cu foc rece şi nu sunt periculoase. Mi-a spus că este autorizat. I-am spus să nu le folosească dacă ard cu flacără deschisă după care am plecat în biroul alăturat. Nu începuse spectacolul când am discutat cu pirotehnistul. Despre acest pirotehnist, ştiu că era mai mic de înălţime decât mine şi avea cioc. Eu am presupus că i s-a transmis deja. Am văzut o parte din artificii, care erau amplasate pe stâlpii din fier ai scenei. Am văzut că erau amplasate pe stâlpul de lângă uşă. Nu am văzut sistemul de aprindere. Am văzut un con, de dimensiuni destul de mici care era aşezat pe schelă.

Eu nu mă ocup în firmă de obţinerea de avize şi autorizări, dar presupun că firma deţine toate avizele. Nu ştiu aceste lucruri, deşi sunt administrator. Din discuţiile pe care le-am avut cu Cătălin, ştiu că aveam autorizaţiile şi avizele în regulă, dar în concret nu ştiu nimic deoarece rolul meu în firmă este de coordonare a actului artistic, de publicitate şi expertiză muzicală.

 

Despre avizul de la pompieri ştiu că exista, precum şi cărţi de la PSI, acest lucru spunându-mi-l ceilalţi 2 asociaţi. Pompierii au venit în control în septembrie 2014, care au întocmit un plan PSI. Nu ştiu dacă era cineva de la pompieri sau o firmă autorizată.

Eu cred că s-a întâmplat această tragedie deoarece s-au folosit artificii în incintă.

Despre a doua uşă, cea care era înspre clubul Salsa, nici măcar nu ştiu dacă era prevăzută cu cheie, sau dacă era închisă şi pe partea noastră.

Întrebare: Aveaţi un plan de evacuare afişat?

 

Răspuns: Ştiu de la Cătălin că există aşa ceva, dar ştiu unde era poziţionat în club, era în interior, pe peretele din dreapta cum intrai.

 

Întrebare: A cui a fost opţiunea de a se aplica acel container la intrare?

 

Răspuns: A fost ideea noastră, pentru a lega garderoba de intrarea în club. S-a ocupat aceeaşi firmă care a făcut amenajarea clubului în 2013. Nu-mi aduc aminte cine a stabilit dimensiunile uşii. Singura discuţie a fost ca uşa să se deschidă în exterior. Din câte ştiu eu, ventilatoarele de la intrare sunt de inducţie. Ştiu că sunt de capacitate mare. Nu ştiu dacă au fost folosite în seara respectivă, pentru că eu nu am fost prezent. Era decizia staff-ului de la bar sau a organizatorilor. Nu aveam contract cu firmă de pază. Erau prezenţi totuşi 2 bodyguarzi de la firma HARDCORE SECURITY. Aveam contract cu SCORSEZE pentru alarma de club. Nu ştiu dacă există senzori de incendiu.

 

Nu am avut nici un fel de probleme cu proprietarul, singura problemă a fost în anul 2013 referitor la neplata chiriei. Autorizaţia de funcţionare de la primărie era obţinută pe metraj şi pe număr de scaune, respectiv 80 de persoane. Aceste lucruri le ştiam de la Cătălin. Din câte ştiu, exista hidrant la intrare în club şi extinctoare în interiorul clubului. În club erau suficiente extinctoare, din ce-mi aduc aminte 2 erau în bar, 2 în garderobă, 1 la scenă şi erau şi sus la birou.

Întrebare avocat Marcu Ion: Există posibilitatea ca discuţia pe care aţi avut-o cu pirotehnistul să fie înregistrată?

 

Răspuns: Este posibil, nu pot preciza exact.”

 

Fiind audiat, inculpatul Gancea Paul Cătălin a dat următoarele declaraţii în calitate de suspect şi inculpat: „Sunt administrator al societăţii SC Colectiv Club SRL, împreună cu Alin Anastasescu şi Mincu Costin. Eu nu ştiam despre organizarea evenimentului din data de 30.10.2015, în cadrul SC Colectiv Club, eu nu mă ocup de organizarea. cei care se ocupă sunt Mincu Costin şi Anastasescu Alin. Atribuţiile mele nu sunt definite în mod concret. Între noi, cei 3 administratori era o înţelegere mai mult verbală, prin care ne-am împărţit mai multe roluri, eu ocupându-mă mai mult de partea de contabilitate, de angajări, de contractele de muncă.

 

Din punctul meu de vedere, aveam toate avizele şi autorizările necesare pentru funcţionarea societăţii. În anul 2014, atunci când am intrat eu în club, în perioada octombrie-noiembrie, 2 persoane care au spus că sunt de la pompieri şi de la PSI, au venit la firma noastră şi ne-au întrebat dacă avem documentul în baza căruia putem funcţiona, ulterior tot aceştia ne-au întocmit dosarul. Dosarul acesta este la mine la birou. Biroul îl am lângă clubul Colectiv. Biroul meu se află în incinta fabricii, perete în perete cu clubul Colectiv. Din câte am văzut, în dosar sunt norme de siguranţă, un plan de evacuare în caz de incendiu. Aceste documente sunt realizate în numele lui Mincu Costin şi sunt semnate de el.

 

La momentul la care eu am devenit acţionar al clubului, amenajările interioare fuseseră deja efectuate. Inclusiv antifonările tavanului şi ale stâlpilor de susţinere.

 

Activitatea specifică clubului este de organizare a unor evenimente live şi concerte şi foarte rar evenimente private. În cadrul acestor concerte, nu ştiu dacă s-au folosit obiecte pirotehnice. Atunci când aveau loc astfel de evenimente, această parte efectiv de organizare nu intra în responsabilitatea mea, de cele mai multe ori eu nu participam, pentru că aveau loc seara târziu.

 

Cu privire la evenimentul din data de 30.10.2015, nu ştiam că o să aibă loc, nu ştiam la ce oră începe, nu ştiam la ce oră se termină, dar aveam idee că urma să aibă loc un concert prin intermediul aplicaţiei de pe facebook. Am fost anunţat în jurul orei 21:30, în data de 30.10.2015.

 

În seara zilei de 30.10.2015, eram la birou şi am plecat în jurul orei 22:20-22:25. Se auzea muzică din club, dar nu ştiu de cât timp începuse concertul. Noi, acţionarii, avem birouri separate. Cu mine în birou se afla Cristi Gomoi, un prieten Ovidiu Pop. Despre Alin Anastasescu, ştiu că a fost în club mai devreme, după care a plecat în oraş. Despre Mincu Costin nu pot preciza unde era la momentul respectiv.

 

În legătură cu amenajările din interior, pot preciza că era burete antifonant amplasat pe stâlpii de protecţie, cât şi pe tavan. Scopul acestor bureţi este de a izola fonic, ştiu acest aspect de la Alin Anastasescu. Nu ştiu cum se întreţin aceşti bureţi şi nici nu ştiu dacă au fost întreţinuţi. Ştiu doar că au fost spălaţi la un moment dat, probabil cu apă. Nu am fost prezent la momentul în care s-a făcut curăţenie. Ca atare, nu ştiu cine a efectuat activitatea respectivă şi în ce fel.

 

Incinta era dotată cu 4 ventilatoare, fiind montate aproape de tavan, diametral opuse, dispuse 2 pe o parte, 2 pe o parte. Nu ştiu cum funcţionează aceste ventilatoare. În general, la spectacole la care participă multe persoane, aceste ventilatoare funcţionează. Se fuma în interiorul clubului.

 

Întrucât eu aşa am intrat în societatea Colectiv, nu am făcut nici un fel de verificare cu privire la materialele care sunt pentru izolare acustică, ca atare, nu am verificat dacă sunt ignifuge sau uşor inflamabile.

 

Nu cunoşteam numărul exact de persoane care urmau să participe la concert şi nici nu cunoşteam dacă era intrarea liberă sau nu.

 

Media persoanelor care participau la evenimente era de 500-600 de persoane, eu am participat la rândul meu la concerte. Mie mi s-a părut încăpătoare sala, deoarece puteai să dansezi şi să nu te atingi de alte persoane.

 

Nu am participat la discuţiile referitoare la contractarea spaţiului cu privire la evenimentul din data de 30.10.2015.

 

Nu este specificat pentru câte persoane este autorizat spaţiul clubului Colectiv. Solicitarea noastră referitoare la autorizare nu specifica numărul de persoane.

 

Întrebare avocat Marcu: Care a fost conţinutul declaraţiei pe proprie răspundere la Primăria Sectorului 4 în vederea emiterii autorizaţiie de funcţionare?

 

Răspuns: Declaraţia a fost pentru 80 de scaune. Întrucât în acea cerere nu sunt trecute numărul de persoane în picioare, nu am specificat acest aspect.

 

Întrebare avocat Marcu: Cine a semnat şi cine a negociat contractul din seara de 30.10.2015?

 

Răspuns: Din câte ştiu şi am aflat după eveniment, contractul a fost semnat de Alin Anastasescu, iar formaţia a luat prima dată legătura cu Mincu Costin.

 

Întrebare avocat Marcu: Aveaţi un plan de evacuare afişat?

 

Răspuns: Este afişat în club, pe partea dreaptă a vestibulului. Din câte am văzut eu pe planul de evacuare, evacuarea se făcea pe uşa de intrare.

 

Referitor la cea de-a doua uşă, pot preciza că nu se poate trece dintr-o parte din alta, dar nu ştiu de ce nu se poate trece. Acolo este pusă instalaţia de sunet.

 

Întrebare avocat Marcu Ion: Rămânea de obicei cineva de la societatea SC Colectiv la eveniment?

 

Răspuns: Rămâneau barmanii, debarasatorii, manager de sală. Din câte ştiu, managerul de sală trebuia să se ocupe de funcţionarea şi alimentarea barului. Totodată, făcea comenzi de marfă şi lua legătura cu furnizorii.

 

Întrebare avocat Marcu Ion: Cum se numeau persoanele care s-au prezentat şi au spus că sunt de la pompieri?

 

Răspuns: Tonia Radu şi un băiat George. Nu erau în uniformă şi nici nu s-au legitimat

 

Întrebare avocat Marcu Ion: Ce recomandări au făcut cei de la PSI?

 

Răspuns: Aceste persoane au ajuns la noi pentru că vizitau fabrica. Ne-au recomandat să acoperim o gaură din perete şi să schimbăm un extinctor. Nu ne-au întrebat dacă aveam autorizaţie. Le-am explicat că în sală au loc concerte live.

 

Întrebare: Aţi ştiut că în data de 30.10.2015, organizatorii vor folosi efecte pirotehnice?

 

Răspuns: Nu.

 

Întrebare: Din câte ştiţi, există normă legală care să limiteze numărul de persoane care să aibă acces în club?

 

Răspuns: Nu cunosc să fie o astfel de normă.

 

Din 2013 era un club în locaţia respectivă. Astfel de evenimente (concerte live) aveau loc dinainte de a fi acţionar la clubul Colectiv. Ştiam aceste lucruri de la Alin Anastasescu. Am participat inclusiv la concerte ca spectator.

 

Actele întocmite de către cei 2 reprezentanţi care au spus că sunt de la PSI, au fost făcute în mod gratuit. Discuţia iniţială a fost ţinută de Mincu Costin.

 

Întrebare av. Raul Iancovici: La cât timp de la momentul venirii dvs ca asociat, s-au prezentat în control reprezentanţii de la pompieri? Ne puteţi detalia discuţia şi dacă au intrat în incintă?

 

Răspuns: La câteva zile. Au intrat în locaţie şi ne-au comunicat unde să fie puse extinctoarele. Aceste persoane au revenit la sediul societăţii pentru a verifica dacă ne-am conformat.

 

Întrebare: Erau organe de control? S-au legitimat?

 

Răspuns: Nu pot preciza aceste aspecte, nu s-au legitimat. Ştiu că mai mult a vorbit cu ei Mincu Costin.

 

Întrebare av. Iancovici: Persoanele care s-au prezentat la sediul dvs şi v-au lăsat documentaţia, v-au spus că pe baza acelei documentaţii funcţionaţi legal?

 

Răspuns: Da. Documentaţia în cauză nu conţine numele celor care au întocmit-o.

 

Întrebare: Mai aveţi numerele de telefon ale persoanelor care au spsus că sunt de la pompieri?

 

Răspuns: Numărul de telefon ….”

 

Fiind audiat, inculpatul Mincu Costin a dat următoarele declaraţii în calitate de suspect şi inculpat: „Sunt de acord să dau declaraţii. Sunt administrator al societăţii SC Colectiv Club SRL, împreună cu Cătălin Paul Gancea şi Anastasescu Alin. Înainte am fost administrator la SC MUSIC HALL care a încetat contractul de închiriere cu fabrica Pionierul, ulterior contractul a fost încheiat cu SC COLECTIV CLUB, în primăvara acestui an, din câte îmi amintesc.

 

Iniţial, eu şi Anastasescu Alin am închiriat spaţiul fabricii Pionierul în care funcţiona clubul Guantanamo, care era deţinut de aceiaşi proprietari ai clubului Salsa. În anul 2013, Alin Anastasescu a contactat o firmă a cărei denumire nu mi-o amintesc, dar despre care ştiu că persoana de contact era Ştefan, iar din câte cunosc se ocupa cu tratamente acustice echipamente audio şi amenajări interioare. La discuţiile purtate de Alin şi respectivul Ştefan, la unele dintre ele am participat şi eu, şi acel domn Ştefan îşi oferea disponibilitatea să ne furnizeze în special boxe. Am participat la discuţia referitoare la amenajarea interioară a spaţiului. Anastasescu Alin dorea să aibă o acustică bună în interiorul clubului, iar din acest considerent a vorbit cu mai multe persoane din domeniul respectiv. Din câte am înţeles, s-a interesat pe internet, dar şi comunicând cu mai multe persoane în ce modalitate poate fi tratat acustic spaţiul respectiv. Ştiu că la un moment dat a fost aleasă pentru acel tratament acustic al spaţiului firma acestui domn Ştefan, fără să ştiu criteriile.

 

În vara anului 2013, respectivul domn Ştefan prin firma lui şi cu angajaţii săi s-au apucat de lucrarea ce însemna tratamentul acustic. Iniţial, Ştefan cu angajaţii săi a curăţat tavanul, după care a fost aplicat un burete pe tavan, iar la final a montat un panou din lemn peste buretele respectiv. Fac precizarea că în perioada respectivă, am văzut din când în când această activitate efectuată, dar nu până la finalizare, întrucât mă deplasam la Vama Veche unde aveam o altă afacere. Eu ajungeam la începutul săptămânii în Bucureşti şi plecam spre finalul acesteia la Vama Veche.

 

Nu cunoşteam proprietăţile materialului folosit, respectiv buretele despre care am făcut vorbire, în sensul dacă este ignifug sau uşor inflamabil. Respectivul domn Ştefan ne-a asigurat verbal de calitatea lucrării efectuate. Nu am avut de la început decât o idee de buget estimativ, în scopul amenajării acestui spaţiu, inclusiv din punct de vedere al acusticii pe care asociatul meu Alin o dorea, iar persoana care a efectuat lucrările nu ne-a prezentat de la început un deviz estimativ, ceea ce s-ar traduce în faptul că Alin îi spunea ce doreşte, domnul Ştefan spunea că va face lucrul respectiv, iar ulterior, după ce era efectuat, primeam devizul. Aşa s-a făcut că, cheltuielile au depăşit bugetul propus iniţial. Din acest motiv, între mine şi Alin au început să apară nişte discuţii, pe care le apreciez ca fiind întemeiate reciproc. După ce au fost efectuate lucrări de amenajare, am dat drumul la club, folosind aparatură de sonorizare pe care o închiriam de la diverse persoane.

 

Fiind o investiţie mare, afacerea nefiind la momentul respectiv profitabilă, Alin Anastasescu mi-a propus să intre în afacere şi Gancea Paul Cătălin. Prima dată am propus să ies eu din afacere, cu condiţia să primesc banii investiţi iniţial, ocazie cu care s-a constituit o nouă societate.

 

Consider că materialele cumpărate de la domnul Ştefan au fost de calitate, deoarece Alin Anastasescu nu ar fi făcut rabat de la calitate. Aceasta o afirm în lumina a ceea ce s-a discutat în ultimele 2 zile.

 

În spaţiul respectiv se organizau evenimente în cadrul cărora se fuma. Existau mai multe modalităţi de închiriere a spaţiului, în unele situaţii chiria plătită de formaţiile de muzică era mai mică, în măsura în acre atrăgeau cât mai mulţi spectatori care făceau consumaţie la barul care aparţinea societăţii noastre. Cred că aceasta a fost şi situaţia cu privire la evenimentul din seara de 30.10.2015. Eu făceam efectiv programarea sălii, iar negocierea cu privire la suma de bani le făcea Anastasescu Alin.

 

Nu ştiu ce a negociat Alin cu trupa care a cântat în data de 30.10.2015, rezervarea au făcut-o prin mine în urmă cu aproximativ 2-3 luni, iar contractul din câte ştiu a fost semnat chiar în data de 30.10.2015 de către Alin. Nu ştiam ca trupa care urma să concerteze că va folosi efecte pirotehnice cu ocazia concertului. Nu cunoşteam că o să fie intrarea liberă la eveniment. Am discutat doar telefonic cu unul dintre membrii trupei respective, despre care nu-mi mai aduc aminte cum îl cheamă. Evidenţa rezervărilor este ţinută de Alin. Eu mă ocupam în general de evenimentele care se ţineau duminica.

 

Din câte ştiu, SC COLECTIV CLUB SRL avea toate avizele şi autorizările necesare în vederea funcţionării până la momentul tragediei.

 

Întrebare: Ce capacitate avea locul respectiv?

 

Răspuns: Aproximez la 500-600 de persoane, în urma evenimentelor care au avut loc.

 

Întrebare: Pentru câte persoane avea autorizare clubul?

 

Răspuns: Nu ştiu, pe partea de autorizări pentru club s-a ocupat Gancea Cătălin. Gancea Cătălin mi-a spus în cursul zilei de astăzi, în timp ce aşteptam să intru la audieri, că numărul pentru care era autorizat clubul era de 80 de locuri. Cele 80 de locuri se refereau exclusiv la cele de pe scaune.

 

În ultima perioadă de timp, în ultimele 6 luni, am trecut de maxim 10 ori pe la clubul Colectiv.

 

Precizez că în primăvara anului 2015, foarte aproape de momentul la care s-a schimbat firma, am fost apelat telefonic de către unul dintre angajaţi, cred că Stanciu Viorel, care mi-a comunicat că la nivelul întregii fabricii Pionierul a fost un control efectuat de la PSI/Pompieri, că s-au prezentat 2 persoane (un domn şi o doamnă), au lăsat un număr de contact; într-una din zilele următoare, când am ajuns la firmă am discutat cu Vulpe Costel de la Pionierul care mi-a confirmat venirea acelor 2 persoane şi că este un control de la PSI sau Pompieri în toată fabrica, la care eu am spus că ştiu. Am contactat telefonic la numărul pe care îl am încă în telefonul mobil, respectiv 0735.204.544, mi-a răspuns cineva, fără să-mi amintesc care dintre cele două persoane şi am stabilit o zi în care să ne întâlnim. Cele 2 persoane s-au prezentat la club, ne-au arătat legitimaţii de serviciu la care nu m-am uitat cu atenţie, erau îmbrăcaţi civil, iar legitimaţiile păreau a fi emise de autorităţi. La discuţia cu cele 2 persoane am participat eu şi Gancea Cătălin. Cele 2 persoane, dintre care pe femeie o cheamă Antonia sau Tonia ne-au întrebat dacă avem dosar PSI, le-am spus că nu şi atunci sau cu un alt prilej ne-au prezentat nişte formulare pe care le-am semnat, dar care au fost completate integral de dânşii, inclusiv nişte cărticele, unele în referire la personalul angajat, toate cu privire la PSI. Îmi amintesc că au fost chemaţi şi angajaţi care au semnat şi unele înscrisuri, iar acel dosar PSI ne-a fost remis, şi am stabilit ca aceste 2 persoane să se prezinte periodic la club pentru a ne asigura o pregătire în domeniul PSI. Cele 2 persoane ne-au asigurat că sunt autorizate să facă aceste lucruri. Cu ocazia controlului, persoanele respective au văzut spaţiul şi au întrebat despre numărul de extinctoare. Întrucât eu nu puteam să fiu prezent ulterior, cele 2 persoane urmau să ia legătura cu Cătălin Gancea, la care au rămas şi documentele întocmite din dosarul PSI. Din câte ştiu, Cătălin Gancea s-a mai întâlnit cel puţin o dată cu aceştia. Nu-mi amintesc cu exactitate, dar cred că undeva în club era şi un plan de evacuare, nu pot preciza cine l-a întocmit, însă cred că tot persoanele respective. Nu ştiu dacă pentru acest serviciu s-a plătit ceva, întrucât eu nu m-am ocupat de plăţi în această societate în ultima perioadă de timp. Îmi amintesc că cele 2 persoane făceau parte dintr-o societate comercială.

 

Iniţial, când noi am preluat clubul, exista o cale de acces în clubul Colectiv, trebuia să treci prin clubul Salsa. Uşa era situată în lateralul scenei. Când am intrat să vedem clubul, am remarcat că din clubul Colectiv se putea ieşi direct afară, prin intermediul unei alte uşi metalice. Noi am montat containerul, am lărgit uşa de la intrare, pentru a uşura accesul. După ce am creat această ieşire, uşa din spate care corespunde cu clubul Salsa a fost închisă, pentru că aşa au dorit cei de la Salsa care nu au dorit să rămână deschisă uşa.

 

Întrebare: Uşa putea rămâne accesibilă?

 

Răspuns: Din punctul meu de vedere, da, dar nu au vrut cei de la Salsa.

 

Din câte îmi amintesc, în clubul Colectiv au mai fost folosite anul trecut lumânări, dar nu artificii, o singură dată.

 

Doresc să precizez că, cu ocazia modificării uşii de acces, nu am adus nicio modificare structurală, ci doar am îndepărtat surplusul de material. Sunt administrator la clubul din Vama Veche, care are acelaşi obiect de activitate ca şi clubul Colectiv. Pentru funcţionarea clubului, am obţinut autorizaţie de funcţionare de la Primărie. Efectiv, spaţiul din Vama Veche este destinat pentru 600 de persoane. Nu am avut asigurare pentru clubul Colectiv.”, se arată în referatul procurorilor.