prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Demisie șoc în CJ Argeș!

Cătălin Mîndroc și-a dat demisia din funcția de consilier județean, iar colegii săi au luat act de încetarea înainte de drept a mandatului. Social democratul și-a înregistrat demisia la începutul acestei luni, iar, astăzi, aleșii județeni reunii într-o ședință de îndată, au aprobat vacantarea locului. După această etapă, PSD Argeș urmează să transmită către CJ Argeș o propunere de pe lista candidaților la alegerile locale, propunere care vi fi supusă unui nou vot de către consilierii județeni.

CITEȘTE ȘI: UN ŞOFER A MURIT DECAPITAT ȘI PASAGERUL DUS DE URGENȚĂ ÎN COMĂ LA SPITAL! ACCIDENT ÎNFIORĂTOR!

„Prin cererea înregistrată la Consiliul Județean Argeș cu nr. 29639/04.12.2023, domnul Mîndroc Cătălin Viorel ne aduce la cunoștință opțiunea sa de a renunța la calitatea de consilier județean, ales pe lista Partidului Social Democrat la alegerile locale din data de 27.09.2020. În conformitate art. 204, alin.2, lit.a) coroborat cu alin.3, alin.6 și alin.10 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se constată că sunt îndeplinite condițiile privind încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prin demisie, la data de 04.12.2023 și se declară vacant locul de consilier județean ce revine Partidului Social Democrat.

Ținând cont de cele prezentate mai sus propunem supunerea spre dezbatere și adoptare a proiectului de hotărâre privind încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier județean al domnului Mîndroc Cătălin Viorel, precum și vacantarea locului deținut de acesta, ce revine Partidului Social Democrat” se arată în proiectul adoptat de către consilierii județeni.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs