Primul clopoțel din noul an școlar a fost o ocazie bună pentru deputatul Adrian Miuțescu de a le ura succes elevilor și dascălilor în activitatea lor.
“Fiecare început de an școlar este pentru mine o ocazie de bucurie și speranța unui nou început. Le urez celor care astăzi simt emoția primei zile de școală un an bun, care să îi ducă mai aproape de năzuințele lor profesionale și intelectuale.
Școala reprezintă mijlocul prin care putem atinge cunoaşterea şi performanța, iar pentru a obține performanță trebuie depuse eforturi comune din partea elevilor, profesorilor, părinților și bunicilor. De asemenea, școala este locul unde tinerele generații trebuie ghidate spre dezvoltare și însușirea unor valori esențiale, precum responsabilitatea, onestitatea și respectul.
În această primă zi de școală, le urez tuturor elevilor și profesorilor multă sănătate și rezultate excepționale în noul an școlar! Îi felicit pe dascăli pentru dăruire, implicare şi valorile pe care le-au format de-a lungul timpului și le doresc tuturor putere de muncă şi un an şcolar plin de reuşite. Mult succes!”- a transmis deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp