Deputatul Cătălin Rădulescu recidivează! Ameninţări cu bătaie în Parlament!

DISTRIBUIȚI
Radulescu 1

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu l-a ameninţat, marţi, pe colegul său de la USR, Cătălin Drulă, susţinând că acesta a ales să mintă că social-democraţii au propus un amendament potrivit căruia parlamentarii să aibă dreptul la girofar, informează Mediafax.

”Nu vrei dumneata să te întâlneşti cu mine în mod privat, să-mi spui mie de Hummer, că avem o discuţie?! Dacă vrei, amândoi (Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşneanu n.r.)! Te rog eu, dacă vrei, discută cu mine. Puteţi să veniţi chiar amândoi! Mai luaţi-vă toată gaşca aia a voastră, că şi aşa nu faceţi niciunul faţă”, i-a spus Cătălin Rădulescu lui Cătălin Drulă în timpul şedinţei Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor.

Ameninţarea a venit în contextul în care Cătălin Drulă a afirmat public, după şedinţa de săptămâna trecută, că Marius Bota şi Cătălin Rădulescu au depus un amendament potrivit căruia parlamentarii vor avea dreptul la girofar şi că deputatul PSD Cătălin Rădulescu a afirmat că nu poate conduce o maşină Hummer cu permis de categoria auto B.

„Am discutat 10 minute despre acest subiect. Domnul Bota a cerut imperativ Direcţiei Rutiere să găsească soluţii astfel încât parlamentarii să poată să folosească girofarul”, afirmase Cătălin Drulă, deputat USR.

Deputatul Marius Bota l-a acuzat de minciună pe Cătălin Drulă, susţinând că el doar a pus o întrebare în timpul şedinţei de săptămâna trecută.

„Mare mincinos poţi să fii! Eu am întrebat de un singur lucru şi poate o să înţelegi şi o să faci diferenţa. Cum se întâmplă dacă suntem împreună cu alte delegaţii, cu alte instituţii împreună într-o misiune în care ei beneficiază de coloană, iar noi nu suntem într-o misiune. Suntem sau nu consideraţi şi noi în misiunea respectivă? Putem sau nu să ne înrolăm în acea coloană?”, a spus Marius Bota (PSD) lui Cătălin Drulă, cerându-i totodată acestuia să-şi ceară scuze public că a „interpretat greşit”.

În apărarea lui Bota a intervenit colegul său de partid, Cătălin Rădulescu.

”Mitomania salvează România! Când cineva se duce şi minte aşa… Mai mult, mi-a folosit şi numele meu. Deci dl. Drulă nu numai că a minţit şi aici sunt oameni – eu îmi cer scuze de la colegii liberali şi de la PMP care sunt colegi deosebiţi. Dl Drulă, la cât minte, putea să transforme chestiunea asta într-o problemă naţională… Eu nici măcar nu am vorbit despre subiectul ăsta. Dl. Drulă în faţa presei a spus că dl. Rădulescu şi cu dl. Bota, deci nu numai dl. Bota”, a mai spus Rădulescu.

Totodată, el a oferit şi o posibilă explicaţie a discuţiei demarată săptămâna trecută de Marius Bota, deputat PSD, care a ridicat problema deplasărilor parlamentarilor în coloanele oficiale.

”Dvs. probabil că nu prea aţi mers în teritoriu, iar eu vă cred că nu mergeţi, că aveţi alte preocupări – să staţi prin Piaţa Victoriei, dar vreau să vă spun că avem un coleg la Argeş care e cu dvs în partid. La un moment dat, acum doi ani de zile în Argeş s-a produs, s-a rupt un baraj şi s-a produs o mare inundaţie. Ştiţi că a trebuit să meargă parlamentarii şi preşedintele Consiliului Judeţean în coloană, alături de poliţie şi de ceilalţi care mergeau acolo şi noi trebuia să ne deplasăm cu o viteză, şoferii trebuiau să facă acelaşi lucru pe care îl făceau ceilalţi, pentru că altfel noi ajungeam după cinci ore pentru că mergeam cu viteza respectivă? Ştiţi că colegii, şoferii au mers cu aceeaşi viteză depăşind şi linia continuă şi aşa mai departe, ţinându-se de coloana poliţiştilor că aşa trebuia să mergem? Dl. Bota a pus o problemă fără niciun fel de amendament. Era o chestiune de discuţie. Pur şi simplu, puteaţi să spuneţi un punct de vedere, dar nu să minţiţi că s-a făcut vreun amendament în comisie. A fost o întrebare. A spus: în situaţia în care trebuie să ne deplasăm undeva şi este caracterul ăsta de rapiditate ce se întâmplă, că în alte ţări”, a exemplificat Cătălin Rădulescu.

Varianta deputaţilor PSD a fost susţinută şi de preşedintele Comisiei de trabnsporturi, liberalul Lucian Bode.

„Pentru că s-a discutat foarte mult în spaţiul public despre un aşa zis amendament al domnului vicepreşedinte Bota care să vizeze posibilitatea ca parlamentarii să beneficieze de acest drept de a folosi lumina albastră, vreau să precizez că acest amendament nu există, nu a fost discutat, nu a fost votat, a fost doar o speculaţie pe marginea unei afirmaţii făcută de către domnul vicepreşedinte Bota la o întrebare adresată Poliţiei române. În niciun caz nu s-a pus problema să avem un amendament şi să-l discutăm sau să ne pronunţăm prin vot”, a afirmat preşedintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, Lucian Bode.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here