
Tragedie în Mioveni în această după amiază după ce o femeie de 53 de ani a fost găsită de propria familie spânzurată în podul casei. Din primele informații, se pare că membrii familiei s-au speriat când nu au găsit-o pe femeie în casă sau în curtea locuinței și au început să o caute. La un moment dat, unul dintre aceștia a urcat în podul casei și a găsit-o pe aceasta fără suflare atârnând într-un ștreang legat de una dintre grinzi.
Potrivit unor surse, femeia suferea de mai mult timp de depresie, iar în ultima perioadă nu și-ar mai fi luat tratamentul, motiv pentru care simptomele s-au agravat, iar în aceastp dimineață a decis să își pună capăt zilelor.
Corpul neînsuflețit al femeii a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală și transportat la morgă. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat la fața locului pentru demararea cercetărilor în urma cărora se vor stabili cauzele exacte ale tragediei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
