Dezvăluiri TULBURĂTOARE – Răpirea Alexandrei a fost filmată. Adolescenta din Caracal s-a zbătut să scape din ghearele monstrului

DISTRIBUIȚI

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a făcut duminică la Antena3 dezvăluiri tulburătoare – răpirea Alexandrei a fost filmată.

„Există filmări pe care organele în drept n-au pus mâna. Sunt filmări în care se vede exact cum în spatele liceului a fost luată Alexandra, cum a vrut să iasă din mașină, cum o lovește – n.r. Gheorghe Dincă – cu pumnul în față. Să ziceam că mi-au fost povestite. Se vede cum intră peste ea, o lovește, deschide portiera. A stat vreo 20 de minute acolo cu mașina parcată. Unde? În centrul orașului! Să nu credeți că nu era cunoscut de vecini și de toată lumea pentru țăcănelile lui.” a spus Tonel Pop, la Antena3.

Avocatul spune că Gheorghe Dincă s-a certat și cu primăria. El mai afirmă că adevărul va ieși la iveală când vor vedea anchetatorii ce are în telefoane și când vor săpa gropile lui, acoperite cu beton.

Contactat telefonic, Alexandru Cumpănașu a spus la Antena3 că el nu a văzut aceste imagini. „O să vorbesc cu părinții Alexandrei și o să facem o solicitare pentru aceste probe”, a spus Cumpănașu.