Direcţia Economică şi cea de Urbanism din Primăria Pitești au rămas fără conducere

9
primaria_pitesti, pendiuc, nichita, directia_economica

Primăria Piteşti a rămas din septembrie fară doi dintre cei mai importanţi directori, unul decizând să se retragă la pensie iar celălalt fiind suspendat la cererea DNA. Este vorba despre şefa Direcţiei Economice Mariana Boncea şi despre directorul Direcţiei Tehnice şi de Urbanism, Emilian Nechita, care conduceau unele dintre cele mai importante ramuri ale aparatului administrativ local.

Direcţia economică fără şef

Mariana Boncea s-a pensionat începând cu 1 septembrie la limită de vârstă după 15 ani lucraţi în Primăria Piteşti pe domeniul economic. Una dintre cele mai importante piese în desfăşurarea activităţii primăriei, cea care coordona banii piteştenilor a preferat să se retragă din activitate. Asta în condiţiile în care, având în vedere proiectele de anvergură care se derulează acum în Piteşti şi-ar fi putut continua activitatea. Problemele cu DNA-ul, lipsa colaboratorului principal, respectiv Tudor Pendiuc, au determinat-o să-şi ceară pensionarea. Considerată o mână forte în primărie, au fost şi persoane care s-au bucurat de plecarea ei, dar nu atât de multe ca cele care au regretat-o. Un alt om important şi cu vechi state în Primărie care, de asemenea, a ieşit la pensie este Dorel Zaharescu, şeful Departamentului Investiţii. Mai grav este că şi directorul său, Emilian Nechita este scos pe tuşă.

Şi suspendat şi cu banii luaţi

Emilian Nechita a fost suspendat din funcţie la cererea DNA, în arhicunoscutul proces „Autobuzul”. Interesant este că, deşi i s-ar fi semnat suspendarea în luna iunie, i s-a adus la cunoştinţă abia în august. Aşadar, directorul de la Urbanism nu numai că a rămas fără serviciu, dar i s-au mai cerut şi banii înapoi pentru perioada în care a muncit, deşi era suspendat. La fel de interesant este şi faptul că, deşi legea spune că funcţionarii publici, cum este şi cazul lui Nechita, sunt suspendaţi pe perioada derulării procesului, acestuia i s-a pus interdicţia de a veni la serviciu mai devreme. Mai concret, procesul nu a intrat încă pe rol, este la camera preliminară, ceea ce înseamnă că nu trebuia încă suspendat. Cert este Nechita a atacat în instanţă decizia de suspendare precum şi cea de a i se imputa să dea înapoi banii pentru perioada în care a fost suspendat fără să ştie. Specialiştii în drept spun că are toate şansele să câştige.