
În urma tragediei petrecute în clubul Colectiv, Dumitru Tudosoiu, inspectorul general şcolar al ISJ Argeş a transmis tuturor directorilor unităţilor de învăţământ că trebuie să urgenteze lucrurile în vederea obţinerii autorizaţiei PSI. „ Acum, cu această tragică ocazie, realizăm că pe această direcţie s-a investit foarte puţin în România şi nu am reuşit în aceşti 25 de ani să ne luăm măsurile de prevenţie şi protecţie. Dacă mai luăm în considerare şi problema cu avizele sanitare de funcţionare, care implică apa curentă, canalizare şi prezenţa grupurilor sanitare în şcoală, realizăm că nu am reuşit să investim prea mult în şcoală. În Argeş, din 194 de unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică, 564 de clădiri dacă punem la socoateală şi şcolile structură şi clădirile conexe, avem cam 10-12% avizate de ISU. Trebuie să obţimnem urgent autorizaţiile, acolo unde este cazul”, a declarat Dumitru Tudosoiu, inspector general şcolar al ISJ Argeş. Rămâne de văzut dacă toţi directorii unităţilor de învăţământ se vor conforma şi vor demara procedurile în vederea obţinerii autorizaţiei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
