DNA întrerupe campania electorală!

DISTRIBUIȚI
Directia nationala anticorputie

Deputații revin la muncă în plină campanie electorală, pentru a vota solicitarea DNA de încuviințare a urmăririi penale a fostului secretar general al Guvernului Năstase, Eugen Bejinariu. Biroul Permanent a transmis Comisiei Juridice solicitarea DNA, urmând ca raportul să fie votat în şedinţa de plen din 28 noiembrie, ora 16. Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut luni sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 – 2004, în legătură cu săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în dosarul Microsoft 2. Procurorii susţin că Bejinariu, în calitate de ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here