Un bărbat și-a pierdut viața, iar un altul se zbate între viață și moarte după ce au fost striviți de un mal de pământ care s-a prăbușit peste ei. Echipele de salvatori au reușit să le scoată, iar una dintre victime a fost declarată decedată. Cealaltă persoană este inconștientă și i se acordă manevre de resuscitare.
CITEȘTE ȘI: Reguli noi în sensul giratoriu! Schimbările pe care șoferii nu le știu!
Conform ISU Brăila, incidentul a avut loc la ora 8:39, când a fost primit apelul de urgență privind prăbușirea unui mal de pământ peste cele două persoane, aflate în stare de inconștiență. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un container multirisc și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Brăila. De asemenea, au intervenit SVSU Movila Miresii și două ambulanțe SAJ Brăila.
„Cele două victime au fost extrase de sub malul de pământ. Una dintre ele a fost declarată decedată, iar cealaltă rămâne inconștientă, fiind supusă manevrelor de resuscitare din partea echipajului SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Brăila.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp