“Doina Bascovului” pe scena Festivalului Internaţional din Grecia!

DISTRIBUIȚI

Ansamblul folcloric „Doina Bascovului” şi Grupul vocal bărbătesc „Rapsozii Bascovului” au participat la Festivalul Internaţional al Corurilor şi Dansatorilor care a avut loc în perioada 26 iunie – 2 iulie în oraşul grecesc Argos.

Artiştii bascoveni care activează în cadrul Casei de Cultură „Adriana Trandafir” au întors vizita grecilor, care au susţinut toama trecută un recital de cântece religioase şi tradiţionale din patrimoniul grecesc. Alături de artiştii „Doinei Bascovului” au fost edilul Gheorghe Stancu şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

„Am avut o invitație oficială de la Primăria și Centrul Cultural din orașul Argos la Festivalul «Buna întâlnire internațională a corurilor și dansatorilor din toată Grecia și din afară». Ne-am întâlnit cu primarul orașului Argos, cu directorul Centrului Cultural, cu deputați din zonă, cu mitropolitul regiunii Argolida, din zona respectivă, cu preotul Catedralei «Sf. Petru» din Argos. Am participat atât la spectacol, cât și la anumite invitații oficiale. Nu au existat premii, a fost un festival al prieteniei. Un grup vocal din orașul Argos a participat anul trecut, în octombrie, la Casa de Cultură de la Bascov. Acum ei ne-au întors invitația”, a declarat, la întoarcerea din Grecia, primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here