prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Doliu imens în Argeș! Cel mai longeviv coregraf s-a stins din viață!

Cel mai longeviv instructor de dansuri populare din județul Argeș s-a stins din viață în cursul zilei de ieri, lăsând în urmă zeci de generații de învățăcei, la vârsta de 85 ani. Voicu Dumitrescu a plecat să danseze cu îngerii, după ce și-a dedicat întreaga viață ansamblurilor de copii din Bârla și a pus bazele a două festivaluri cunoscute la nivel național: Festivalul Național de Dansuri Populare „Floare de câmpie” și  Festivalul  local „Hora ca la Bârla”. Anul trecut, în august, a fost sărbătorit pe scenă la 85 de ani. Anul acesta, în prima duminică din august,  sărbătoare de la Bârla va fi mai săracă. Va fi în memoria mentorului copiilor de aici.

„O viață s-a stins! Un OM a plecat așa cum a trăit: discret și distins!

DOMNUL PROFESOR, VOICU DUMITRESCU!!!

Misiunea sa aici, pe pământ, nu se încheiase încă… Harul cu care a fost înzestrat de Dumnezeu l-a determinat să fie activ în viața localității noastre până în ultima clipă. Dragostea față de copiii satului și față de locurile natale, a fost inepuizabilă, până la sacrificiu, până la refuzarea satisfacțiilor personale în favoarea acelor copii pe care îi considera mândria și viitorul satului.

A ales să plece după ce a dăruit câte un mărțișor – semn al ultimei sale primăveri – la fiecare dintre copiii cu care a lucrat în grupurile: „Floricica”,„Îngerașii”, „Fluturașii”, „Piticii”, „Călușarii Mari” și „Călușarii Mici”.

Toate demersurile sale culturale au avut drept scop conștientizarea importanței păstrării și promovării tradițiilor locale și a jocului popular din Bârla, pe care l-a iubit cu toată ființa sa. Proiectul de suflet al Domnului Profesor VOICU DUMITRESCU a fost „FESTIVALUL NAȚIONAL DE DANSURI POPULARE FLOARE DE CÂMPIE”, iar noi avem obligația morală de a-l continua an de an, așa cum și-ar fi dorit dânsul.

Sunt insuficiente cuvintele pentru a vorbi despre multitudinea realizărilor de care noi ne bucurăm astăzi, grație eforturilor depuse de Domnul Profesor VOICU DUMITRESCU .

Ne exprimăm profunda tristețe și regretul amarnic, cauzate de trecerea în neființă a unui OM, ce a reprezentat toată viața sa, un model demn de urmat, din toate punctele de vedere.

BÂRLA A PIERDUT O MARE VALOARE!

În numele comunității, adresez sincere condoleanțe familiei îndurerate!

ODIHNĂ VEȘNICĂ! DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Cu aleasă prețuire,

Gheorghe VOICU, Primarul Comunei Bârla

P.S. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, o pot face sâmbătă și duminică până la ora 12:00, la capela din satul Bârla” este mesajul transmis de primarul Ghoerghe Voicu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs