Doliu imens în fotbal! Fost căpitan al echipei naționale a murit la doar 33 ani!
Adrian Apostol, unul dintre cei mai apreciați jucători din campionatul de minifotbal Socca Amoliga, a decedat la vârsta de 33 de ani în timpul unei vacanțe în străinătate, în urma unui stop cardiac. Tragedia a fost confirmată atât de Socca Moldova, cât și de Federația Moldovenească de Fotbal, care au transmis mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Sportivul moldovean Adrian Apostol, în vârstă de 33 de ani, cunoscut atât pentru cariera sa în fotbalul profesionist, cât și pentru activitatea sa în minifotbal, a încetat din viață în timpul unei vacanțe, după ce a suferit un stop cardiac, conform primelor informații.
Socca Moldova a transmis un mesaj emoționant dedicat fostului jucător: „Întreaga familie Socca Moldova a fost zguduită de vestea tragică a pierderii jucătorului nostru Adrian Apostol. Adrian a fost un adevărat stâlp al echipei și un exemplu de pasiune și perseverență în sportul nostru. Prezența și energia sa pe teren vor rămâne mereu în amintirea noastră.”
Federatia Moldovenească de Fotbal a exprimat la rândul său condoleanțe profunde: „Exprimăm compasiune profundă familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut. Doliu în fotbalul moldovenesc, o pierdere dureroasă pentru toți.”
De-a lungul carierei sale, Adrian Apostol a evoluat pentru mai multe cluburi importante, printre care Dacia Chișinău, Dinamo Auto Tiraspol, Academia Chișinău, Speranța Crihana Veche, Spicul Chișcăreni și Speranis Nisporeni. În plus, el a fost selecționat de două ori la Naționala U21 a Republicii Moldova.
După retragerea din fotbalul profesionist, Apostol a continuat să se remarce în minifotbal, devenind o figură emblematică în campionatul Socca Amoliga.
În urma decesului, rudele și apropiații lui Adrian Apostol au lansat un apel umanitar pentru a strânge fondurile necesare repatrierii trupului neînsuflețit în Republica Moldova.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp