
Doliu înalt în Biserică! O personalitate marcantă a plecat la cele veșnice! Ce mesaj a transmis președintele Nicușor Dan!
Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a încetat din viață joi, 25 septembrie 2025, la vârsta de 94 de ani, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Arhieparhiei.
Detaliile legate de funeralii vor fi comunicate în zilele următoare.
CITEȘTE ȘI: Primarul Gentea – anunț de ultim moment! Ce se întâmplă cu noul stadion din Pitești?
Născut la 23 mai 1931, în Ferneziu (astăzi cartier al municipiului Baia Mare), a fost al zecelea dintre cei 12 copii ai familiei Petru și Maria. După studiile la școala din satul natal și la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, a fost nevoit să-și continue formarea teologică în clandestinitate, după interzicerea Bisericii Unite în 1948.
Hirotonit preot în 1964, a devenit după 1989 Ordinarius al Eparhiei de Maramureș. În 1990 a fost consacrat episcop, iar patru ani mai târziu a fost numit Arhiepiscop al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, succedându-i Cardinalului Alexandru Todea.
La 16 decembrie 2005, Papa Benedict al XVI-lea l-a ridicat la rangul de Arhiepiscop Major, iar pe 18 februarie 2012 a fost creat cardinal, devenind al treilea român cu această demnitate, după Iuliu Hossu și Alexandru Todea.
De-a lungul vieții, Cardinalul Lucian Mureșan a rămas un reper al rezistenței spirituale și al fidelității față de credință, susținând constant vocațiile religioase și implicarea tinerilor.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis joi un mesaj de condoleanțe:
„Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a Preafericirii Sale Cardinalul Lucian Mureşan. În aceste momente deosebit de grele pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, transmit condoleanțe tuturor credincioșilor aflaţi sub păstorirea sa.”
Șeful statului a subliniat contribuția cardinalului la păstrarea identității spirituale și naționale a românilor, dar și la reconstrucția instituțională a Bisericii după 1989:
„Amintirea sa rămâne strâns legată de istoria tumultuoasă a Bisericii pe care a păstorit-o cu înțelepciune, echilibru și deschidere către dialog. Cardinalul Lucian Mureșan se înscrie în galeria celor care au slujit credința și conștiința națională, păstrând vie în memoria românilor contribuția Bisericii Greco-Catolice la afirmarea identității naționale și la înfăptuirea Marii Uniri. Dumnezeu să-l odihnească și să-i așeze moștenirea spirituală la loc de cinste în conștiința poporului român.”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
